Electric Castle se mută în Cluj-Napoca. VEZI ce restricţii de circulaţie vor fi în oraş

După trei zile de concerte la castelul Banffy, în Bonțida, distracţia de la Electric Castle se mută în Cluj-Napoca.

În Bonţida au fost prezenţi 11.000 de festivalieri în prima seară, 25.000 în noaptea de sâmbătă spre duminică și 18.000 de duminică spre luni.

Accesul în festival este permis cu dovada de vaccinare sau test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore sau test antigen negativ nu mai vechi de 24 de ore sau dovada că participantul a avut Covid-19. Festivalul oferă posibilitatea participanților să își facă teste gratuite antigen la clinicile Medlife din Cluj.

Festivalul continuă de luni, 09 august, la Cluj-Napoca, pe nouă scene, majoritatea în aer liber, în centru și pe Cetățuie.

Restricții de circulație în Cluj-Napoca:

Potrivit Primărie, în perioada 7 – 19 august 2021, cu ocazia festivalului Electric Castle Special, circulația rutieră va fi închisă pe str. Napoca, Piaţa Unirii (latura de sud şi est), str. Universităţii, Bd-ul Eroilor, între orele 20.00 – 23.00 (când situaţia o impune), în perioada 9 – 13 august 2021, iar în perioada 14 – 15 august 2021 între orele 18.30 – 23.00 (când situaţia o impune). De asemenea, circulația rutieră va fi restricționată pe banda trei de pe latura de est a Pieței Unirii, în perioada 6 – 16 august 2021, în intervalul orar 08.00 – 23.00 (când situația o impune).

Totodată, pentru buna desfășurare a evenimentului “Electric Castle Special” în zona Cetățuia, va fi închisă circulaţia rutieră din data de 6 august 2021, ora 00.00 până în data de 19 august 2021, ora 23.00 (când situaţia o impune), pe str. Călărașilor de la intersecția cu str. Cetății și până la Hotel Belvedere.

Circulația rutieră va fi închisă pe str. Mihail Kogălniceanu și str. Hermann Oberth din data de 7 august 2021, orele 23.00 până în data de 16 august 2021 ora 08.00 (când situaţia o impune).