Doina Cornea, cetățean de onoare post-mortem al municipiului Cluj-Napoca

Doina Cornea, una dintre cele mai cunoscute figuri ale rezistenței anticomuniste din România, va deveni cetățean de onoare post-mortem al municipiului Cluj-Napoca.

La inițiativa consilierului local Alexandra Oană, Doina Cornea va deveni cetățean de onorare al municipiului Cluj-Napoca, dacă proiectul de hotărâre va fi votat în ședința de Consiliu Local de miercuri, 4 mai.

”Într-o epocă în care tăcerea, frica și compromisul erau regula, Doamna Cornea ne-a răscumpărat demnitatea în fața Europei, plătind un preț greu pentru curajul de a înfrunta regimul ceaușist. Chiar dacă vine după mulți ani acest titlu are simbolistica lui. (…) Trebuie să nu uităm niciodată că drepturile de care noi ne bucurăm acum se datorează sacrificiului unor oameni ce le-au cerut într-un moment în care care nimeni altcineva nu a avut curajul să o facă. Le datorăm să păstrăm vie memoria eroismului lor și să prețuim drepturile și libertățile apărate de ei și fundamentale pentru societatea noastră”, a explicat Oană, potrivit G4Media.

Doina Cornea a fost o cunoscută disidentă anticomunistă, fostă asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj.

A intrat în atenția Securității după ce între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi și amenințări.

Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru cinci săptămâni între noiembrie și decembrie 1987. În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate.

A fost urmărită de Securitate până la Revoluție, când a participat la manifestările de stradă în Cluj-Napoca.