În cadrul emisiunii din domeniul imobiliar moderată de jurnalistul Media9, Ionel Lespuc, Real Estate Agenda de la Napoca Live, a fost invitat Directorul Cluj Arena şi Consilierul Local Cluj-Napoca, Radu Raţiu.
Acesta a oferit mai multe informaţii despre schimbarea gazonului de pe Cluj Arena.
“Suntem în faza finală. Suntem în perioada de contestaţie a licitaţiei şi sperăm ca săptămâna viitoare să începem lucrările la schimbarea gazonului de pe Cluj Arena.
Gazonul de pe Cluj Arena nu a fost schimbat niciodată în întregime în cei 11 ani de existenţă. Dacă alte gazoane din România au fost schimbate de 6, 7, 10 ori, la noi nu a fost niciodată schimbat din bani publici. Asta nu s-a întâmplat pentru că am încercat în fiecare an să ţinem un nivel satisfăcător şi să nu irosim resurse financiare. Până acum gazonul s-a ridicat la nişte standarde normale. Am avut şi meciuri din Europa League, am avut şi meciuri ale Naţionalei de Fotbal, avem şi concerte faţă de multe alte stadioane din România. Pe stadion avem multe evenimente. Anul trecut am închis cu un număr impresionant, 150 de evenimente într-un an. Eu spun că este bine”, a declarat Radu Raţiu.
Gazonul, realizat după o procedură din Marea Britanie
“Gazonul va fi construit pe substraturi în totalitate compuse din nisip. Este o procedură practicată în Marea Britanie. În Cluj-Napoca avem un dezavantaj. Este un oraş cu foarte multe precipitaţii. Nu suntem departe de Marea Britanie. Am mers pe această soluţie. Au un drenaj bun. Se va schimba sistemul de încălzire. Trebuie să ne asigurăm pentru o perioadă de 5-10 ani.
Timpul de execuţie va fi aproximativ 3 săptămâni. După 3 săptămâni mai durează undeva la 72 de ore, dacă condiţiile meteo sunt favorabile”, a mai spus Radu Raţiu la Napoca Live.
Va mai fi organizat festivalul Untold pe Cluj Arena?
“Ne dorim să avem un gazon de calitate, ne-am asumat acest lucru cu Consiliul Judeţean. Încercăm să luăm măsuri să nu se deterioreze după festivalul Untold.
Gazonul are oricum un termen depăşit. Noi am avut deja discuţii cu cei de la Untold. Le-am spus că nu vom mai accepta să-şi construiască scena cum o făceau până acum chiar dacă vor înlocui gazonul. Nu vor mai putea să meargă cu macaraua pe gazon. Sistemul de protecţie a gazonului va fi diferit. Trebuie să îşi modifice proiectul de construcţie a scenei, pentru că aceasta nu se va mai putea face din faţă, se va putea face ori din spate, ori din partea laterală. Sunt nişte interdicţii şi costuri suplimentare pentru ei”, a mai explicat Directorul Cluj Arena.