O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, se va deplasa joi, 17 august 2023, începând cu ora 9.30, în localitatea Pălatca, judeţul Cluj, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor și fotografiei pentru întocmirea cărților de identitate, urmare a modificărilor survenite odată cu aprobarea Nomenclatorului stradal al comunei.
Având în vedere modificările aduse de noul nomenclator al comunei Pălatca, se pot prezenta pentru depunerea documentelor în vederea eliberării cărții de identitate toți locuitorii care se regăsesc în situația de schimbare a adresei de domiciliu din cauza modificării nomenclatorului, respectiv înființare străzi, numerotare, renumerotare imobile.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, cererile vor fi preluate pentru toate situațiile prevăzute de lege în ceea ce privește schimbarea actului de identitate, eliberarea primului act de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani, respectiv înscrierea în actul de identitate a mențiunii privind stabilirea reședinței. Astfel, persoanele care se află în aceste situații sunt invitate să se prezinte cu toate documentele necesare la sediul Primăriei comunei Pălatca.
Pentru desfășurarea în bune condiții a activităților ce se impun în această etapă, premergătoare întocmirii cărții de identitate, respectiv de preluare a imaginilor, cererilor și documentelor necesare, funcționarii Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj beneficiază de sprijinul angajaților din cadrul Primăriei Pălatca, precum și de colaborarea organelor de poliție locale.