De vineri, la frontierele UE vor fi acceptate doar certificate digitale de vaccinare

De vineri, pentru trecerea frontierelor de stat la nivelul ţărilor Uniunii Europene vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală şi ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conţin un cod QR şi care pot fi eliberate accesând site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro/, informează Platforma Naţională de Vaccinare, conform AGERPRES. 

Potrivit sursei citate, tranzitarea frontierelor este posibilă şi fără existenţa acestor certificate, dar cu respectarea normelor naţionale de carantină din fiecare stat.

"Aceste prevederi sunt stipulate în Regulamentul UE 953/2021 şi sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu şi pentru activităţile desfăşurate în interiorul teritoriului naţional al României", precizează sursa citată