De la 1 iunie se relaxează încă o parte dintre măsurile impuse în contextul pandemiei de Covid-19

Începând de la 1 iunie, autorităţile au decis să relaxeze încă o parte dintre măsurile impuse în contextul pandemiei de Covid-19.

Astfel că, barurile, discotecile, sălile de jocuri şi cluburile vor fi deschise la o capacitate de 50%, în intervalul orar 5,00-24,00, pentru persoanele vaccinate, de asemenea, pot fi organizate evenimente mari, în spațiu deschis, cu până la 1.000 de persoane care fac dovada vaccinării, a unui test PCR negativ sau că au trecut prin boală și cu mai mult de 1.000 de persoane, cu condiția ca toate să fie vaccinate.

De asemenea, activităţile culturale vor putea fi organizate în spaţii deschise cu cel mult 1000 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și cu obligativitatea purtării măștii de protecție. În cadrul acestor activităţi vor putea participa doar persoanele vaccinate cu ambele doze de vaccin, pentru care au trecut 10 zile de la rapel, au un test COVID negativ sau sunt între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale.

Nunțile, botezurile, mesele festive și parastasele pot fi organizate  cu cel mult 70 de persoane în spații deschise sau 50 de persoane în spații închise, dacă incidența este sub 3 la mie și sunt respectate măsurile de protecție sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani. Numărul participanților poate fi mai mare dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minim 4 mp/persoană.

Competiţiile sportive se vor putea desfăşura cu spectatori atât în spații închise, cât și deschise, la capacitate de 25%, dacă incidența în localitate este sub 3 la mie. De asemenea, sălile de sport şi fitness pot funcţiona cu 70% din capacitate dacă incidența este mai mică de 3 la mie, cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană. În cazul în care incidenţa este până la 4 la mie, capacitatea scade la 50%.

Restaurantele vor putea funcţiona cu capacitate de până la 70% unde incidenţa este sub la 3 la mie, în intervalul orar 5,00-24,00.

În cazul spaţiilor de cazare din staţiunile de pe litoral, gradul de ocupare poate creşte de la 70% la 85%.

Se pot organiza festivități pentru finalul de an școlar în spații deschise, cu participarea elevilor și personalului didactic, precum și a aparținătorilor, dacă aceștia din urmă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, au un test COVID negativ sau au trecut prin boală într-un interval de cel mult 90 de zile. 

La locul de muncă poate fi eliminată masca de protecţie în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 5 persoane, cu condiția ca acestea să fie complet vaccinate, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune.