Daniela Maier: Ar trebui ca impozitarea unei clădiri să se facă din momentul în care se deschide şantierul

În cadrul emisiunii din domeniul imobiliar moderată de jurnalistul Media9, Ionel Lespuc, Real Estate Agenda de la Napoca Live, s-a discutat despre o idee propusă de către preşedinta Ordinului Arhitecților din România, filiala Transilvania, Daniela Maier.

Aceasta a precizat că impozitarea unei clădiri ar trebui să se facă din momentul în care se deschide şantierul.

“De multe ori am discutat despre ideea de a introduce impozitarea din momentul în care ai băgat sapa în pământ. Înseamnă că acel beneficiar este forţat să lucreze cu arhitecți care pot să aducă proiecte la un anumit standard, proiecte care pot fi finanțate și care pot fi construite în șase luni, dar nu se gândesc în trei luni, ci se gândesc în doi ani. Pentru că trebuie să fac execuția foarte repede. Impactul asupra calităţii proiectului ar fi extraordinar, dacă facem o modificare ce aparent nu are valența legată de calitatea arhitecturii. Dar pentru noi, ca profesioniști, ar avea o mare însemnătate”, a explicat Daniela Maier la Napoca Live.