Moştenirea lui Şulea: Strada Eroilor NU va fi finalizată în mandatul lui Pivariu

Directorul General Napoca S.A, Dan Canta invitat la Napoca FM a declarat faptul că nu a existat înțelegerea administrației locale pentru finalizarea străzii Eroilor din comuna Florești. 

“Noi suntem încă în durata contractului care a expirat în septembrie, dar mai există o durată de execuție în interiorul acestei durate contractuale. E adevărat că în luna septembrie, mai precisanul trecut a expirat durata de execuție. Cu mult timp înainte am sesizat administrația locală și am cerut prelungire. Știți foarte bine haosul urbanistic din Florești că a generat foarte multe problemedeținătorilor de utilități. Noi când am luat avizele de la deținătorii de utilități: curent, apă caldă canal, gaz, ei nu au spus că pe acolo trec conductele. Ne-am apucat de lucru și am constatat că lucrurile stau complet diferit față de ceea ce au spus ei prin avizele pe care ni le-au dat. Am găsit foarte multe rețele pe tot traseul lucrării și atunci am tot sesizat prin nenumerate adrese că rezolvăm. Este foarte important să lucrăm foarte bine cu deținătorii de rețele și cu unitatea administrativă pentru că ei pot să pună presiune și să rezolve corect aceste probleme, de aici au pornit foarte multe probleme tehnice. Uitați-vă că avem magazine, am avut foarte mari probleme cu ei că nu ne lăsau să ne executăm lucrările. Deci o sumedenie de piedeci pe care le-am avut în execuția acestor lucrări. Nu am avut deloc înțelegerea administrației locale. Noi nu am primit răspuns de la nimeni"a spus Dan Canta la Napoca FM.

De asemenea, Dan Canta a mai spus că ei au trimis multe documente în care era explicat totul şi au trimis şi o scrisoare administraţiei publice însă nu au primit niciun răspuns.  

"Floreştenii în vara aceasta ar fi putut merge liniştiţi, fără să aibă nicio problemă pe strada Eroilor. Ar fi putut merge, dar nu am găsit înţelegere şi mai mult, o parte dintre cei care au fost de la achiziţii, de la juridic şi cei de la contabilitate care au fost şi în mandatul trecut au spus că trebuie să existe penalităţi. Noi le-am zis să aibă atenţie foarte mare, să citească contractul foarte atent, le-am dus bibliorafturi întregi şi le-am arătat un opis cu toate adresele pe care le-am făcut şi pe care le-am explicat. Orice administraţie publică la orice scrisoare este obligată să răspundă în 30 de zile, iar noi nu am primit răspuns la nimic şi au început presiuni de penalizare. 

Este vina celor de achiziţii, celor de la juridic. Noul primar a spus că nu poate semna un act care prelungeşte durata de excuţie, dar retroactiv şi i-am explicat domnului primar, că atunci când se ajunge într-o astfel de funcţie trebuie să preiei activul şi pasivul, nu se poate spune că dacă nu s-a semnat atunci, acum gata se opresc lucrurile şi nu mai funcţionează Floreştiul", a declarat Dan Canta. 

Directorul general de la Napoca S.A a spus că a făcut o notificare prin care a solicitat ca în termen de 5 zile să se semneze un act adiţional şi nu a primit niciun răspuns. 

"Şi dacă am văzut că există acestea, am făcut o notificare prin care le solicitam ca în 5 zile să semneze actul adiţional, nu au răspuns la notificarea noastră, am notificat rezilierea contractului, pentru că nu era niciun sens. Dacă dincolo nu este un receptor să mă asculte cineva, vorbesc singur. E foarte mare păcat pentru cei care locuiesc în Floreşti, o să o mai ducă încă câţiva ani de zile cu strada aşa şi vor da vina în stânga şi în dreapta. Dacă chiar vreau să spun că nu vreau să raspund pentru ce au facut ceilalţi înainte, foarte bine, însă trebuie făcut un audit să vadă ce s-a intamplat şi de acolo se hotărăşte. De asemenea, trebuie făcut un proiect de hotărâre de Consiliu Local, îl supui dezbaterii publice. Tu trebuie să pui în practică ceea ce hotărăşte deliberativul. Asta înseamnă Executivul Consiliului Local, reprezentat de primar şi de toată echipa", a declarat Directorul general Napoca S.A. 

Dan Canta a mai spus faptul că ei îşi doresc prelungirea perioadei de execuţie. El a spus că dacă totuşi nu se va ajunge la o formulă de negoricere se poate ajunge la proces. 

"Noi nu dorim decât prelungirea perioadei de execuţie. Sunt multe documente care arată că este corectă solicitarea noastră şi odată cu prelungirea pe ultima porţiune să discutam un nou proiect. Nu s-a cerut nici bani în plus, nimic. Dacă nu se găsește o formulă de negociere se poate ajunge și la proces. Instanțele vor hotărî. Noi am făcut tot se cere omenește posibil. Noi dorim prelungirea duratei de execuție și odată cu prelungirea duratei, pe ultima porțiune să discutăm o nouă soluție tehnică", a mai declarat Dan Canta la Napoca FM.