Cum se stabilește domiciliul copilului după divorț? VEZI ce spune avocatul Augustin Babaneacșa-Drăghiceanu la Napoca Live

În cadrul emisiunii Legal 100% - Legi bune şi nebune de la Napoca Live, moderată de jurnalista TVR Cluj, Loredana Corchiş, avocatul Augustin Babaneacșa-Drăghiceanu din cadrul SCA “Drăghiceanu, Bolca și Asociații, a vorbit despre divorțul din perspectiva minorului.

Avocatul a vorbit despre cum sunt împărțite deciziile referitoare la viața unui minor în cazul divorțului parințiilor.

,,Regula data de legiuitori este de autoritate părintească comună, deciziile importante în ce privesc viața copilului, dezvoltarea acestuia, școala, spitalul sau călătoriile, se iau în comun de ambii părinți dacă se poate’, a declarat acesta.

Cum se stabilește domiciliul copilului după divorț?

,,De cele mai multe ori copilul este încredințat mamei și tatălui i se stabilește o pensie alimentară și un program de vizitare. Este o regulă nescrisă dar de obicei domiciliul va rămâne la mama, dar autoritatea este comună’’, a declarat acesta la Napoca Live.

Avocatul a vorbit și despre cazurile în care apar neînțelegeri între părinți cu privire la deciziile referitoare la copil.

,,Atunci când apar neînțelegeri cu privire la ceea ce consideră fiecare părinte că este interesul superior al copilului se ajunge în fața instanței de judecată. Există o autoritate tutelară care supraveghează și un judecător care va trebui să decidă ce este mai bine pentru copil’’, a declarat Augustin Babaneacșa-Drăghiceanu.

Condițiile în care un minor poate fi audiat în cadrul unui divorț

,,După vârsta de zece ani audierea copilului este obligatorie dar judecătorii pot audia și mai repede în cazul în care consider că copilul poate să aducă anumite lămuriri cu privire la niște trăiri pe care le are. Există judecători specializați care au foarte multă experiență și pot înțelege prin niște simple întrebări care sunt trăirile copilului cu privire la anumite aspecte legate de părinți’’, a declarat Avocatul la Napoca Live.