Cultivatorii de cartofi vor putea primi în acest an un sprijin financiar de 200 de euro pe hectar printr-o schemă de ajutor de minimis privind susţinerea producţiei de cartofi de consum în anul 2022, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis pentru anul 2022 sunt de maximum 15 milioane de lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 3 milioane de euro, acestea fiind asigurate din bugetul acestui an al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
"Schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor/întreprinderilor unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de cartof de consum, pe întreg teritoriul României în anul 2022, respectiv: producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol; producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008; producătorilor agricoli persoane juridice", se arată în proiect.
Potrivit proiectului, cei care vor să beneficieze de aceste ajutoare de minimis trebuie, în primul rând, să solicite acest ajutor şi să utilizeze o suprafaţă cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv, marcată la loc vizibil cu o placă-indicator, pe care să se găsească inscripţia "Program susţinere a producţiei de cartof de consum, anul, beneficiar numărul, Direcţia Agricolă Judeţeană/a Municipiului Bucureşti/a Municipiului".
De asemenea, beneficiarii ajutorului trebuie să obţină o producţie de minimum 15 tone/ha de pe suprafaţa prevăzută, din care să comercializeze cel puţin 6 tone/ha până la data de 29 noiembrie a anului de cerere, iar restul producţiei să o depoziteze; să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu cartof de consum, în anul 2022; să facă dovada producţiei minime realizate prin documente justificative, în funcţie de forma de organizare.
Valorificarea producţiei prevăzute se face în perioada 6 iunie - 29 noiembrie inclusiv a anului de cerere.
Conform proiectului MADR, dovada obţinerii producţiei de cartof o constituie bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare/documente prin care se face dovada depozitării. Documentele prin care se face dovada depozitării pot fi: fişă de magazie, notă de intrare recepţie, contract de custodie, pentru beneficiarii prevăzuţi în proiect.
Valoarea sprijinului financiar acordat prin schema de ajutor de minimis se exprimă sub forma unei subvenţii, conform Regulamentul de minimis în sectorul agricol, şi se acordă beneficiarilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute în proiect, scrie Agerpres.
"Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 200 euro/ha şi se plăteşte în lei la cursul de schimb de 4,9475 lei, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C nr.323 din 1 octombrie 2021, pentru schema de ajutor de minimis (...). Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă 15.000 mii lei, reprezentând echivalentul a maximum 3.000 mii euro şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2022", se menţionează în document.
Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program şi în cele două exerciţii financiare precedente, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.
Plata se acordă proporţional cu suprafaţa efectiv cultivată.
Sumele reprezentând ajutoare de minimis se acordă pentru suprafaţa cultivată prevăzută şi se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă, în anul 2022.