Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila a declarat că, obligativitatea certificatului verde trebuie să aibă ca scop principal facilitarea liberei circulaţii a persoanei.
"Pe acest domeniu eu cred că ar trebui să ne întoarcem foarte mult pe partea de specialitate. Nu cred că ajută comentariile şi declaraţiile politice. Acest proiect legislativ al cărui iniţiator sunt, în mare parte, a fost pregătit şi a existat în Ministerul Sănătăţii, nu a fost promovat de conducerea anterioară a Ministerului Sănătăţii. Astfel încât eu cred că a veni acum şi a spune: vrem, vrem, vrem, dar când am putut nu am promovat acest proiect legislativ, cred că este puţin greşit. Oricum, în comisiile de specialitate de la Camera Deputaţilor vor trebui găsite formule prin care acest certificat verde să îşi atingă scopul pe care ni-l dorim cu toţii (...) şi anume de a facilita libera circulaţie a persoanei, acesta este scopul principal al certificatului verde, aşa cum este gândit la nivel european şi pe de altă parte, sigur, să faciliteze, dacă vreţi, combaterea pandemiei. Şi aici soluţiile vor trebui găsite din punct de vedere profesional", a declarat Cseke Attila, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El precizat că în calitate de parlamentar va amenda acest proiect de lege, urmând ca joi să prezinte detalii legate de acest demers.
"Vor fi foarte multe amendamente, unele dintre ele le-am văzut şi eu. Pregătesc şi eu amendamente, ca membru al Parlamentului. Cred că mâine o să aveţi detalii legat de amendamentul pe care îl pregătesc împreună cu câţiva colegi", a declarat Cseke Attila, potrivit Agerpres.