Consorţiul Universitaria îşi propune implementarea în ţară a celor mai înalte standarde academice

Consorţiul Universitaria, care reuneşte cele mai importante universităţi din ţară îşi propune să implementeze în România cele mai înalte standarde academice, după modelul bunelor practici internaţionale ale universităţilor "world-class" şi să stabilească o relaţie de colaborare cu autorităţile naţionale şi europene.

"Consorţiul Universitaria, cel mai vechi consorţiu universitar din România, care reuneşte universităţile istorice reprezentative ale României, alături de unele dintre cele mai reprezentative universităţi ale ţării şi/ sau regiunilor acesteia astăzi, s-a întâlnit la Constanţa (Universitatea "Ovidius" din Constanţa) în perioada 12-14 octombrie 2023. Ca viziune şi angajament valoric, reunind aproximativ 42% din studenţii din ţară, Consorţiul Universitaria şi-a reîntărit misiunea de a implementa în ţară cele mai înalte standarde academice, după modelul bunelor practici internaţionale ale universităţilor "world-class". Tot ca parte a viziunii şi a angajamentului valoric, în relaţiile externe, consorţiul va stabili o relaţie de colaborare responsabilă, activă şi critic-constructivă cu autorităţile naţionale şi europene şi cu toţi actorii academici şi nonacademici relevanţi care susţin această misiune sau care nu interferează cu ea, iar în relaţiile interne, consorţiul a iniţiat şi va dezvolta strategic mecanisme similare celor din alianţele universităţilor europene", se arată într-un comunicat transmis, luni, de UBB Cluj şi semnat de rectorul UBB şi preşedintele în exerciţiu al Consorţiului Universitaria, prof. univ. dr. psih. Daniel David.

Consorţiul Universitaria punctează o serie de aspecte fundamentale în această perioadă (alte aspecte importante, inclusiv detalii ale acestora, se regăsesc în documentul final, diseminat în cadrul consorţiului).

"Preocuparea pentru implementarea adecvată a Legii învăţământului superior şi a reglementărilor subsecvente. La acest nivel suntem specific interesaţi că principiul fundamental generativ să fie calitatea şi competenţa resursei umane angajate în poziţii de reprezentare şi/ sau decizie în sistemul academic, dublat de reprezentativitatea calităţii academice, mărimii şi distribuirii geografice a instituţiilor academice. În acest sens, Consorţiul Universitaria a creat şi vă mai crea grupuri de lucru care să monitorizeze şi să se implice constructiv în acest demers. Consorţiul Universitaria apreciază interesul autorităţilor şi al societăţii faţă de "rankingurile" internaţionale, dar pentru că România să fie bine reprezentată este nevoie atât de reforme ale arhitecturii academice din ţară, cât şi de implementarea unor programe sustenabile şi predictibile de finanţare a excelenţei", se mai arată în comunicat.

De asemenea, consorţiul salută creşterile recente de salarii/ burse în mediul academic, dar "ne exprimăm îngrijorarea legată de asigurarea resurselor necesare şi solicităm o clarificare cu celeritate a acestui aspect".

"Consorţiul Universitaria are în implementare proiecte de mare valoare financiară (ex. PNRR), astfel încât orice întârziere a acţiunilor necesare din partea autorităţilor naţionale poate duce la blocaje cu consecinţe practice şi financiare dramatice. În acest context, solicităm în general o atenţie mare din partea autorităţilor asupra modului în care se distribuie, prin competiţie sau nu, resursele financiare dedicate mediului academic, criteriul cheie trebuind să fie evaluarea de calitate (internaţională, în general şi obligatoriu acolo unde creşte riscul să apară în ţară conflicte de interes). Politicile şi deciziile autorităţilor din ţară în domeniul academic trebuie să fie racordate mai bine la cele europene (ex. Strategia universităţilor europene)", se menţionează în comunicat.

Fondat în 1996, Consorţiul Universitaria este cel mai vechi consorţiu universitar din România, persoană juridică de utilitate publică, care reuneşte universităţile istorice reprezentative ale României, alături de unele dintre cele mai reprezentative universităţi ale ţării şi/ sau regiunilor acesteia. În prezent, Consorţiul Universitaria include nouă dintre cele mai importante universităţi din România (în ordinea solicitării de includere în consorţiu): Universitatea din Bucureşti, Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea din Craiova, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi şi Universitatea "Ovidius" din Constanţa. Universitatea de Stat din Moldova este membru invitat cu statut permanent, iar Academia Română şi Alianţa Colegiilor Centenare sunt partenerii strategici. Cele nouă universităţi ale Consorţiului Universitaria cumulează 42% dintre studenţii ţării, acoperind, toate regiunile de dezvoltare a României. Sediul social al Consorţiului Universitaria este de la fondarea din 1996 la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (str. M. Kogălniceanu nr. 1; Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; Website: https: // consortiul-universitaria. Ubbcluj.ro/)