COD GALBEN de viituri pe râuri din judeţul Cluj. Până când este valabil?

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis joi, 10 august, o atenţionare Cod Galben de viituri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, pentru râuri din mai multe judeţe din ţară, până la miezul nopţii.

Conform hidrologilor, joi, în intervalul orar 13:00 - 24:00, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic, Crişul Repede, Crişul Negru, Arieş, Olt, Ialomiţa şi Buzău, în judeţele Cluj, Bihor, Alba, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.

Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Cluj, Alba, Braşov şi Buzău.