Administraţia Natională de Meteorologie (ANM) a anunţat Cod Galben de vânt puternic pentru mai multe județe, inclusiv Cluj.
Conform ANM începând de astăzi și până mâine (2 septembrie), în zona montană vântul va avea intensificări susținute, cu viteze de 60...80 km/h, iar pe creste, în special ale Carpaților Meridionali și de Curbură, temporar rafalele vor depăși 90...100 km/h. Local în Oltenia vor fi perioade în care rafalele vântului vor avea viteze în general de 60...65 km/h, în special pe parcursul zilei.
Intensificări locale și temporare ale vântului vor fi și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45...55 km/h, iar pe parcursul zilei de joi (02 septembrie), intensificările de vânt se mențin în zona înaltă de munte, iar în estul și sud-estul țării vor fi rafale de peste 65...70 km/h.
De asemenea, judeţul Clujul se află astăzi, până la ora 23:00, sub atenționare de ploi și descărcări electrice. Conform ANM, ploile vor avea și caracter de aversă, iar cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și mai ales în zonele de munte izolat 30...40 l/mp.