Coaliția de guvernare PNL – USR PLUS - UDMR a decis, luni, să nu susțină amendamentul care ar oferi studenților 12 călătorii gratuite cu trenul, pe lângă reducerea de 50% la achiziționarea biletelor.
Parlamentul liberal a propus ca studenţii să aibă pe parcursul anului 12 călătorii dus-întors gratuite, însă reprezentanţii Coaliţiei au decis că vor vota împotriva acestui amendament.
Ludovic Orban declarase anterior şedinţei faptul că va susţine amendamentul referitor la călătoriile gratuite cu trenul pentru studenţi, dacă coaliţia de guvernare va lua o decizie în acest sens.
"Eu voi face ce se hotărăşte în cadrul coaliţiei", a afirmat Orban la Parlament.
De asemenea, Sorin Cîmpeanu spunea că susţine propunerea şi că vor vota în favoarea ei.
"Da, sunt convins că această propunere ar putea să treacă", a precizat acesta.
Premierul Florin Cîțu a anunțat săptămâna trecută că studenții vor avea doar 50% reducere la transportul cu trenul, dând exemple din alte țări europene, care nu acordă gratuitate.