Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat în şedinţa de luni o nouă hotărâre prin care stabileşte o serie de excepţii privind accesul persoanelor nevaccinate în instituţii publice sau centrele comerciale, dar și care clarifică situația noilor restricții.
Câteva dintre noile restricții au fost omise sau scrise greșit în hotărârea de guvern publicată în Monitorul Oficial.
"Între hotărârea CNSU de săptămâna trecută și hotărârea de Guvern care s-a emis au fost unele diferențe care au fost pe baza unei neînțelegeri juridice și modul în care s-au translatat unele măsuri nu a fost foarte clar, plus că am mai sesizat unele chestii care trebuie clarificate", a spus Raed Arafat.
Guvernul a adoptat, luni, și o HG pe baza propunerilor CNSU. În acest context, prin prezentul proiect se stabilesc următoarele măsuri:
1. activitatea cu publicul în centrele şi parcurile comerciale va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Pentru serviciile publice comunitare care funcţionează în centrele şi parcurile comerciale accesul va fi permis şi persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore şi care fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic.
Mai mult, se va permite accesul în centrele şi parcurile comerciale a persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin şi numai dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire în/din centrele şi parcurile comerciale.
2. activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale, precum şi a benzinăriilor;
3. activitatea de cazare în structurile de primire turistică va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
4. se propune suspendarea activităţii cu prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în perioada 25 octombrie 2021 – 5 noiembrie 2021 în unităţile particulare de învăţământ, inclusiv cele cuprinse în Registrul special al organizaţiilor furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară;
5. instituirea şi clarificarea categoriilor persoanelor care sunt exceptate de la prezentarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19 în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public. Astfel, sunt exceptaţi angajaţii, participanţii în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale, administrativ-jurisdicţionale şi a celor administrative din motive de ordine şi siguranţă publică, a persoanelor care necesită servicii medicale şi prestaţii sociale, precum şi a persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin.
Excepții decise luni de CNSU:
Potrivit hotărârii CNSU, accesul în incintele operatoriilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile, cu excepția unităților farmaceutice dispuse în afara centrelor și parcurilor comerciale și a benzinăriilor.
Hotărârea mai prevede exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid și a următoarelor categorii:
a)participanții în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine și siguranță publică;
b)participanții în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale sau administrativ-jurisdicționale;
c)persoanele care necesită acces la servicii medicale și prestații sociale;
d)persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.
De asemenea, potrivit CNSU, exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în centrele și parcurile comerciale aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile pentru:
a)persoanele care se deplasează la serviciile publice comunitare ce funcționează în cadrul acestora dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 și fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic;
b)persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.
Certificatul verde pentru accesul la mall-uri nu este inclus în Hotărârea de Guvern privind restricțiile, publicată în Monitorul Oficial. În practică, documentul nu se aplică pentru accesuri în mall-uri, pentru că obligația prezentării documentului în acest caz nu se regăsește în hotărârea publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial.