Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a anunţat că, ieri, 19 aprilie, trei camioane cu alimente, medicamente, produse de igienă şi materiale suport au plecat spre Ucraina şi Republica Moldova.
“Astăzi, 19 Aprilie 2022, un transport umanitar format din 3 camioane de mare tonaj cu produse alimentare, medicamente, produse de igienă și materiale suport a plecat către Ucraina și Republica Moldova. Valoarea transportului este de 175.000 de EURO (60.000 de EURO provin de la orașul înfrățit Dijon, Franța). Finanțarea a fost asigurată din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca”, a anunţat Boc, pe pagina de Facebook.
De asemenea, el a spus că, astăzi, 20 aprilie, alte două camioane se vor îndrepta spre Ucraina şi Republica Moldova.
“În decursul zilei de mâine, alte 2 camioane se vor îndrepta spre zonele care au nevoie de ajutor din Ucraina și Republica Moldova. În semn de solidaritate cu eforturile depuse atât de autoritățile locale cât și de societatea civilă, municipiul Cluj-Napoca s-a alăturat demersurilor pentru a asigura suport cetățenilor greu încercați din orașele Solotvino (Ucraina), Novovolynsk (Ucraina), Chișinău (Republica Moldova), Ungheni (Republica Moldova) și Cahul (Republica Moldova).
Toate materialele achiziționate au fost amplasate și sortate în depozitul Vitacom. Manipularea și încărcarea produselor a fost realizată cu ajutorul Rescue & Response 4X4.
Subliniez încă o dată că acesta este un maraton, nu un sprint!! Le mulțumesc tuturor celor implicați pentru mobilizarea de până acum și îi rog să rămână în continuare la fel de entuziaști în a sprijini poporul ucrainean”, a declarat Emil Boc.