Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) derulează, în prezent, cel mai amplu program de contorizare inteligentă din istoria companiei, vizând instalarea a 1,1 milioane de contoare cu citire la distanță până în anul 2028. Proiectul reprezintă o investiție din fonduri europene de 676 milioane lei, a debutat în Cluj-Napoca și se va extinde în 14 municipii reședință de județ.
Claudiu Damian, director al Direcției Consum Propriu Tehnologic din cadrul DEER, a declarat la emisiunea TalkShow Direct, de la Napoca Live, că aceste contoare inteligente, spre deosebire de contoarele clasice, oferă distribuitorului si clientului în timp real informații privind consumul de energie electrică şi transmit automat indexul de consum către distribuitor.
DEER distribuie energie electrică în 18 județe ale țării și derulează multe lucrări de investiții pentru îmbunătățirea condițiilor de alimentare a utilizatorilor, mai ales în condițiile creșterii inevitabile a consumului, în afara locuințelor sau a gospodăriilor.
”Investim mult în modernizarea stațiilor electrice de transformare de 110 KV, pe partea de medie tensiune, modernizăm foarte multe linii electrice aeriene și subterane pe care dorim să le păstrăm constant funcționale, la un standard înalt.
De asemenea, avem în derulare și acest proiect major pe fonduri europene, de montare a 1,1 milioane de contoare în sistemele de telecitire la distanță. Primul dintre acestea a fost deja montat la Cluj-Napoca, dintr-un lot de circa 400 câte vor fi în primă instanță.
Folosirea unui astfel de contor înseamnă că nu mai trebuie să vină nimeni la noi acasă să ne citească contoarele, noi vom avea o evidență strictă a consumului clipă de clipă, iar oamenii nu vor mai fi nevoiți să facă sau să ne aducă clascele citiri ale contoarelor vechi.
În plus, întreaga cantitate de energie consumată până la momentul citirii este și evidențiată în bazele noastre de date. Astfel de contoare nu doar că nu afectează facturile la energie electrică, ci chiar îmbunătățește sistemul de emitere a acestora, facturarea propriu-zisă urmând să se facă după exact cât se și consumă.
Proiectul face parte din multele investiții pe care compania le derulează cu unicul scop de îmbunătățire a instalațiilor electrice și a condițiilor de alimentare a utilizatorilor nostri, care, recent, au depășit o cifră impresionantă de 4 milioane”, a spus Claudiu Damian, la Napoca Live.
Detalii despre Program și Beneficii:
- Derulare: Programul se implementează în 14 municipii reședință de județ, inclusiv Cluj-Napoca și alte orașe din Transilvania și Muntenia. Procesul se derulează etapizat, până în anul 2028
- Transmisie automată: Noua tehnologie transmite indexul direct către DEER, eliminând necesitatea estimărilor lunare sau a citirilor fizice
- Facturare exactă: Clienții vor plăti strict energia electrică consumată, având facturi emise pe baza datelor reale, eliminându-se regularizările bazate pe estimări
- Intervenții rapide: Permite repunerea sub tensiune de la distanță și identificarea rapidă a avariilor din rețea
- Echipamente: Noile dispozitive permit integrarea facilă cu viitoarele panouri fotovoltaice și optimizează consumul casnic
- Gratuitate: Schimbarea contorului vechi cu cel inteligent este gratuită pentru consumatori


