Premierul Florin Cîţu a declarat marţi, la Satu Mare, că se va găsi o soluţie pentru ca de la 1 iunie să reînceapă organizarea de evenimente de tipul nunţilor şi botezurilor, în condiţiile în care, la nivel naţional, circa 250.000 de astfel de evenimente au fost amânate din cauza pandemiei, conform AGERPRES.
"Vom vedea cum vor arăta în final acest măsuri şi care vor fi ele. Este clar că de la 1 iunie vor exista mai multe măsuri care vor da înapoi unele măsuri luate anul trecut. Deja unele dintre măsuri deja le-am anunţat. Bineînţeles că ştiu problema cu evenimente private şi cu siguranţă vom găsi o soluţie să înceapă de la 1 iunie şi aceste evenimentele private. (...) Suntem flexibili la soluţii", a afirmat premierul Florin Cîţu.
El a subliniat faptul că de la 1 iunie nu vor fi anulate toate restricţiile, o altă etapă de relaxare fiind prevăzută la 1 august.
În acelaşi context, şeful Guvernului a mai precizat că toţi miniştrii şi secretarii de stat vor fi prezenţi, săptămâna viitoare, în centrele de vaccinare din ţară, pentru a susţine campania de vaccinare, potrivit AGERPRES.