Premierul Florin Cîţu a declarat joi, după o întâlnire cu reprezentanţii HoReCa desfăşurată la Constanţa, că aceştia au înţeles că nu se va putea renunţa la toate restricţiile din 1 iunie, o a doua etapă de relaxare urmând să aibă loc la 1 august, conform AGERPRES.
"Din partea industriei am primit propuneri şi soluţii foarte bune, pe care le vom pune mâine în discuţie în comitetul interministerial şi promisiunea mea este că vom avea aceste soluţii la timp, aprobate, ca să putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare şi a doua etapă la 1 august. Toată lumea a înţeles că nu putem să redeschidem total de la 1 iunie", a declarat premierul, potrivit AGERPRES.
Florin Cîţu a participat, joi, la o întâlnire cu reprezentanţii sectorului HoReCa, desfăşurată la sediul Instituţiei Prefectului Constanţa.
Premierul va vizita ulterior, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, centrul de vaccinare de la Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Alexandru Gafencu" din Constanţa.