Cîţu: Dacă vrem concerte trebuie să ne vaccinăm. La Cluj avem 30% din populaţie vaccinată

Premierul Florin Cîţu a declarat că, dacă vrem să călătorim sau dacă vrem să mergem la concerte, trebuie să ne vaccinăm.

"Am avut anul trecut două luni de zile economia închisă. Starea de alertă nu a rezolvat nimic, doar a amânat nişte lucruri. Anul trecut aşteptam acest vaccin, care a venit foarte rapid. Putem să revenim la normal foarte rapid. Trebuie doar să mergem să ne vaccinăm. Este singura soluţie. (...) Dacă vrem să mergem la concerte, trebuie să ne vaccinăm, dacă vrem să mergem la mare, trebuie să ne vaccinăm. Dacă vrem să mergem prin România, trebuie să ne vaccinăm. Dacă vrem să plecăm din România, trebuie să ne vaccinăm. Dacă vrem să avem restaurantele deschise, trebuie să ne vaccinăm. Teatrele, dacă vrem să fie deschise, trebuie să ne vaccinăm. Cinematografele - trebuie să ne vaccinăm. Toarte aceste lucruri depind de noi. Dacă vrem să revenim la normalitate, să fie economia deschisă, să nu mai purtăm mască, trebuie să ne vaccinăm", a declarat Florin Cîţu. 

Cîţu a spus că la Cluj 30% din populaţie este vaccinată.

Acesta a susţinut că prima etapă pentru relaxarea condiţiilor o reprezintă vaccinarea a cinci milioane de români. "Dacă vrem să revenim la normalitate, trebuie să avem această campanie de vaccinare de succes. Cinci milioane de persoane vaccinate la 1 iunie este prima etapă în care putem să relaxăm din condiţii. (...) Asta înseamnă 35% din populaţia activă. De exemplu, la Cluj avem 30% din populaţie. La Bucureşti suntem la 20%. Vor fi şi zone unde vom avea mai multă populaţie", a spus Cîţu.