În perioada 21-30 noiembrie 2022, circulația auto va fi închisă pe strada Mărginașă, din Cluj-Napoca, pe tronsonul cuprins între str. B. P. Hașdeu și Calea Moților. Pentru circulația pietonilor va fi asigurat un culoar pietonal protejat.
Măsura este necesară în contextul lucrărilor care se desfășoară în zonă și care fac obiectul proiectului „Modernizare Calea Moților - Calea Mănăștur - str. Uzinei Electrice - str. Oțetului - str. Mărginașa”.
“Rugăm participanții la trafic să evite pe cât posibil zona și să aibă în vedere trasee alternative”, au declarat reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca.