În cadrul emisiunii În spatele unui copil fericit de la NapocaFM, moderată de Manuela Coşiu s-a discutat despre conceptul de mindfulness.
Doctor în psihologie şi autoarea bestseller-ului „Iubesc să fiu femeie”, Hedi Hoka a explicat în cadrul emisiunii ce reprezintă mindfulness-ul.
“Mindfulness-ul este subiectul meu preferat. Deși pare la modă el este de când lumea și Pământul. Mindfulness-ul înseamnă abilitatea noastră de a fi cât mai prezenți. Dacă sunt aici cu totul înseamnă că am o stare de prezență. Ne este foarte greu să traducem acest cuvânt în limba română, pentru că nu avem un cuvânt care să corespundă cu această descriere și atunci preferăm să îi spunem stare de prezență”, a precizat Hedi Hoka.
De asemenea, Hedi Hoka a explicat şi cum pot avea părinţii această stare de prezenţă atunci când sunt cu copiii.
“Cu copiii să fii cât mai mult prezent, să fii cât mai mult în starea de prezență este una dintre cele mai interesante provocări. Copiii au această capacitate de a ne apasă acele butoane din interiorul nostru care cer vindecare. De fiecare dată când copilul te enervează pe un subiect, ce face acest copil este că îți pune în față o oglindă și îți oglindește ce anume ai nevoie să vindeci în interiorul tău, ca părinte, ca adult, unde trebuie să îți întorci privirea ca acolo să mai lucrezi. Să ai această înțelepciune de a-ți duce atenția în prezent și de a te întreba ce ai nevoie să înveți din reacția acestui copil face diferența”, a mai spus Hedi Hoka la NapocaFM.
Cum ne menţinem starea de prezenţă atunci când suntem distraşi?
“Nu este deloc greu sau dificil să stăm în starea noastră de prezență. Să ne reamintim că este o abilitate cu care ne-am născut. Nu avem nevoie să învățăm nimic. Avem nevoie doar să accesăm acea stare, să ne reamimtim de ea. Am nevoie să îmi duc atenția spre respirația mea, care este precum o ancoră în momentul meu prezent, pentru că respir tot timpul. Îmi duc atenția, îl văd pe copil că ceva îl deranjează și în loc să strig la el, mă opresc și îmi întorc atenția spre respirația mea ca și cum acel lucru este cel mai important. Când sunt conștientă de respirația mea emoțiile care s-au născut în corpul meu, se liniștesc”, a precizat Hedi Hoka.
Hedi Hoka este şi autoarea primului CD de mindfulness din România „Relaxează-te”, din colecţia „Health and Science”, CD vândut în peste 10,000 exemplare. Hedi Hoka are peste 10 ani experienţă în consiliere psihologică (psiholog specialist în reducerea stresului şi dezvoltare personală) şi coaching, fiind membră a Colegiului Psihologilor din România, a Society for Coaching Psychology din Marea Britanie, a International Leadership Association din S.U.A. şi a Mindfulness Association din Marea Britanie. Este ambasador TEDxCluj, fondatoarea grădiniţei BioBee şi Preşedinte Executiv al Fundaţiei Bethania.