Cazarea în căminele UBB, posibilă doar pentru studenţii vaccinaţi sau pentru cei care au trecut prin boală

Cazarea în căminele Universității Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca va fi posibilă doar pentru studenții vaccinați sau pentru cei care au trecut prin boală în urmă cu 15-180 de zile.

Direcția Comunicare și PR a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a transmis un comunicat în care este specificată modalitatea proprie de organizare a anului academic 2021-2022.

„Noi am fi preferat să începem cu organizarea cursurilor față în față (clasic) pentru toată lumea, însă trebuie să avem în vedere prevederile legale cumulate cu toate condițiile pe care noi le putem oferi ca infrastructură academică pentru asigurarea protecției în pandemie.

Deși încurajăm scenariul clasic, fiecare facultate, în funcție de profil și de resurse, își va stabili scenariile aplicabile programelor proprii din cele trei stabilite de ministerul de specialitate (clasic – hibrid – online), pentru a se asigura atât o calitate crescută a actului academic, cât și protecția stării de sănătate a comunității UBB și a orașului.

Educația în regim clasic în pandemie nu se poate face cu orice preț! Accesul la educație în regim clasic este acceptabil doar în condițiile protecției neechivoce a sănătății și a vieții în condiții de pandemie”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, adăugând că, în perioada 15-17 septembrie 2021, fiecare facultate își va prezenta detaliat pe site-ul propriu scenariile alese, după aprobarea lor de către conducerea UBB.

La propunerea reprezentanților studenților, cazarea în cămine – pentru a se asigura cazarea unui număr cât mai mare de studenți, maxim unde se poate – se va face doar pentru studenții vaccinați și/sau pentru cei care se află în fereastra de protecție a trecerii prin boală (15-180 de zile de la trecerea prin boală). Experiența cazării studenților pe parcursul verii a demonstrat că testarea periodică nu s-a dovedit funcțională și utilizată de către studenți, fiind nerealistă și birocratică.

Studenții care au drept la cazare, dar din condiții medicale nu pot fi vaccinați, vor fi cazați în condiții speciale. De asemenea, studenții internaționali din țări non-UE care nu au acces la vaccinare și nu se pot vaccina decât după obținerea rezidenței pe teritoriul României, pot fi cazați, la cerere, în funcție de disponibilități, în regim special, urmând ca aceștia să se vaccineze imediat după obținerea rezidenței.

Având în vedere contextul pandemic, UBB își va actualiza și reactiva protocoalele epidemiologice pentru derularea în siguranță a actului academic și a cazării în cămine, acestea urmând a fi aprobate pentru a se putea implementa începând cu 27 septembrie 2021.

UBB, ca for reprezentativ de știință și cultură, implementează (prin cabinetele medicale din spațiile proprii) și susține (prin mecanisme interne și poziționări publice) procesul de vaccinare, considerând la modul serios și recomandările Conferinței Consiliului Național al Rectorilor (CNR), organizată de către UBB la Cluj-Napoca între 25-27 iunie 2021, și anume că „În contextul deciziei de a începe anul universitar "on-site", CNR recomandă tuturor membrilor comunităţilor academice să se vaccineze în vederea reducerii atât a riscului de îmbolnăvire, cât şi a riscului de a dezvolta o formă severă a bolii. Astfel, vor fi create condiţiile pentru redeschiderea campusurilor universitare şi înlesnirea liberei circulaţii”, a transmis UBB presei.