Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a anunţat că lucrările la noul Pod Oașului-Răsăritului sunt în grafic.
“Astăzi am fost în vizită de lucru la Podul Oașului-Răsăritului. În perioada următoare se va turna calea de rulare pe pod, iar lucrările sunt în graficul de execuție. Un proiect care are toate argumentele sa fie finalizat cu câteva luni înainte de termenul contractual (iulie 2023). Stadiul lucrărilor este de 70%. Investiție de peste 4,6 mil. euro. Obiectivul proiectului de infrastructură constă în descongestionarea traficului din zonă, dezvoltarea și modernizarea orașului pentru a oferi clujenilor rute alternative de mobilitate”, a transmis Boc.
Detalii tehnice privind podul Oașului-Răsăritului:
- suprafața terenului pe care se construiește noul pod este de 2.000 mp;
- lungimea podului construit pe structură metalică este de 57,90 m;
- secțiunea transversală a podului va avea 26 m;
- partea carosabilă: 4 benzi de circulație, 2 piste de biciclete și 2 trotuare;
- rețelele edilitare de pe pasarela existentă vor fi relocate pe noua construcție;
- va fi instalat sistem de iluminat public arhitectural.
Proiectul este realizat de către Asocierea Freyrom SA-Procons Group SRL-Costin și Vlad Birou de proiectare SRL-Integrated Road Solutions SRL. Valoarea contractului este de 22.691.557,36 lei fără TVA.