Când încep lucrările la Magistrala I de Metrou Cluj? Anunţul Primarului Boc

Vineri, 16 iunie, în cadrul Şedinţei Ordinare a Consiliului Local Cluj-Napoca, Primarul Emil Boc, a declarat că proiectul metroului clujean merge mai departe. El a spus că lucrările la Magistrala I vor începe anul viitor.

“A fost depusă şi garanţia de bună execuţie într-una din formele prevăzute de lege. Putem să spunem că acest proiect a plecat la drum depăşind fazele de licitaţie, de semnare. Urmează partea de mobilizare, ordinul de începere a lucrărilor, proiectarea, autorizaţia de construcţie şi intervenţia în teren. Lucruri care se vor întâmpla până anul viitor. În ceea ce priveşte ultima etapă de intrare efectivă în teren, se va întâmpla anul viitor. Până anul viitor vor fi parcurse etapele de care am amintit”, a declarat Boc.

Joi, 25 mai 2023, a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru Magistrala I de Metrou Cluj. VEZI VIDEO. 

Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.- Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia-Alstom Transport S.A. - Arcada Company S.A a fost desemnată câștigătoarea licitației deschise având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări de infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), automatizare trafic, racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Magistrala I de metrou Cluj”.

Valoarea estimată totală pentru realizarea acestui obiectiv este de 9.064.456.067,00 lei fără TVA, din care:

- valoarea estimată a lucrărilor de execuție: 8.666.341.418,31 lei fără TVA;

- valoarea estimată a serviciilor de proiectare (inclusiv alte servicii): monitorizare, studii de teren (inclusiv cercetare arheologică preventivă), expertizare tehnică, documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor, verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, proiect tehnic și detalii de execuție, asistență tehnică: 398.114.648,69 lei fără TVA.

Durata totală a contractului este de 96 de luni.