Călin Georgescu, lăsat în libertate de instanţă sub control judiciar

 Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins marţi cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu şi a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul unui complice al lui Georgescu, omul de afaceri Ionel Rusen.

Decizia luată de magistratul Vlad Andriescu nu este definitivă, iar procurorii pot face contestaţie.

Călin Georgescu este aşteptat în faţa Tribunalului de sute de susţinători.

Ancheta în acest caz a pornit de la o plângere depusă de un om de afaceri din Buzău, Răzvan Leu, care susţine că ar fi fost păgubit cu suma de un milion de euro.

Concret, Răzvan Leu l-ar fi cunoscut pe Georgescu prin intermediul unui prieten comun, Ion Negoescu, iar fostul candidat i-ar fi propus implicarea într-o afacere cu tranzacţii cu metale preţioase.

Afacerea avea nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro, iar Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu un om de încredere, Ionel Rusen, care la rândul lui i-a prezentat un cetăţean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveţia.

În continuare, pentru a obţine creditul, lui Răzvan Leu i s-a cerut să achite o garanţie de 1 milion de euro, dintre care 100.000 de euro urmau să fie folosiţi pentru a finanţa campania lui Georgescu la prezidenţiale. Procurorii spun că pentru această ultimă sumă a fost prezentat inclusiv un plan de cheltuieli.

Victima a fost convinsă apoi să mai transfere alţi 100.000 de euro, cu promisiunea că împrumutul poate creşte la 15 milioane de euro.

Împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanţiei totale de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai primit banii.