Cadrele didactice de la universitățile de medicină și farmacie din România, care desfășoară activitate integrată, vor primi indemnizație lunară, începând cu luna ianuarie, anul 2021.
Asociaţia Universităţilor de Medicină și Farmacie din România a propus să se adauge legii 95/2006, acordarea sumei de 50% din salariul de baza a funcției de medic pe care o deține cadrul didactic de la aceste universităţi.
„O realizare cu care ne mândrim a apărut la inițiativa Asociației Rectorilor Universităților de Medicină și Farmacie din România, alianța G-6 UMF în urma căreia a fost elaborată o propunere legislativă de modificare a legii 95 din anul 2006, referitoare la acordarea de îndemnizații personalului didactic medico-farmaceutic din universități. După adoptarea de Camera Deputaților în anul 2020, propunerea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Astfel, începând din luna ianuarie 2021, cadrele didactice care desfășoară activitate integrată vor beneficia și de o indemnizație lunară egală cu 50% din salariul de bază a funcției de medic, medic stomatolog sau farmacist, corespunzător vechimii în muncă și gradului profesional deținut. Deci un total de 100%”, a anunțat rectorul Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, Anca Buzoianu, la decernarea premiilor UMF desfășurată seara trecută.
Această indemnizaţie va fi suportată din bugetul de stat.
Anca Buzoianu a mai declarat faptul că această majorare va fi o realizare majoră pentru acest an şi va avea un impact major asupra veniturilor cadrelor didactice.
„Îndemnizația prevăzută de acest proiect de lege se suportă de la bugetul de stat. Consider că această majorare salarială este una dintre cele mai mari realizări ale anului 2020, cu impact major asupra veniturilor cadrelor didactice și care sperăm să facă mai atractivă cariera universitară eliminând discrepanțele salariale între sistemul de învățământ și cel de sănătate”, a precizat Anca Buzoianu.