Buletinele expirate în timpul pandemiei rămân valabile pe durata stării de alertă

 Actele de identitate al căror termen a expirat sunt în continuare valabile pe întreaga durată a stării de alertă

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică aflată sub autoritatea Consiliului Județean, aduce în atenția cetățenilor județului Cluj faptul că actele de identitate al căror termen a expirat rămân în continuare valabile pe întreaga perioadă a stării de alertă.

 De asemenea, potrivit art. 4, alin (5) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, „valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizat conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”.

 Astfel, actele de identitate al căror termen a expirat începând cu data de 1 martie 2020 sunt, în continuare, valabile, acestea putând fi utilizate de către cetățeni în relația cu instituțiile publice și persoanele juridice de drept privat, care au obligația de a le accepta.