Bogdan Pivariu ia exemplul lui Boc. Firma care execută lucrările pe strada Eroilor, amendată de Primărie

Primarul comunei Floreşti Bogdan Pivariu a luat exemplul lui Emil Boc şi a penalizat firma care execută lucrările pe strada Eroilor.

Bogdan Pivariu a declarat faptul că este a doua oară când merge să vadă evoluţia lucrărilor şi nu găseşte nicio activitate pe şantier.

Am fost din nou ȋntr-o vizită inopinată pe şantierul de pe strada Eroilor. Este a doua oară când nu găsesc activitate pe acest şantier, a scris Bogdan Pivariu într-o postare pe contul personal de Facebook.

Pivariu a avut încredere în această firmă care execută lucrările pe strada respectivă, însă din păcate a fost dezamăgit. El spune că pentru a creşte calitatea vieţii cetăţenilor este nevoie de parteneriate cu firme oneste şi eficiente.

“Pentru a creşte calitatea vieţii ȋn Floreşti, avem nevoie de parteneriate oneste şi eficiente. De când am preluat mandatul şi până la efectuarea unui inventar al tuturor proiectelor pe care le aveam deja ȋn derulare, am pornit de la premisa că toţi cei care şi-au ȋnsuşit rolul de parteneri ȋn dezvoltarea Floreştiului, sunt de bună credinţă”, a declarat Bogdan Pivariu.

Bogdan Pivariu a prezentat situaţia şantierului de pe strada Eroilor şi a spus că ”lucrările la acest şantier sunt mult ȋntârziate, termenul de finalizare a lucrărilor este cu mult depăşit, aria şantierului nu este delimitată corespunzător cu balize şi bandă de avertizare, în plus, nu se respectă reglementările legale privind semnalizarea întregului şantier, o mare parte din borduri sunt dislocate, nu au fost tratate ȋn nici un fel scurgerile apelor pluviale, formându-se astfel bălţi pe carosabil şi racordurile cu drumurile laterale nu au fost finalizate ȋngreunând astfel traficul foarte mult.”

Primarul comunei Floreşti a luat atitudine şi a penalizat firma care se ocupă cu lucrările pe strada Eroilor. 

“Având ȋn vedere toate aceste considerente s-a emis factura de penalități conform contractului şi s-a emis o adresă prin care evidenţiem neregulile şi cerem remedierea lor cu celeritate. Ȋn Floreşti nu mai acceptăm jumătăţi de măsură”,  a mai precizat Bogdan Pivariu într-o postare pe contul personal de Facebook.