Bogdan Pivariu a precizat faptul că, centrul de vaccinare amenajat în cadrul Școlii Gimnaziale ”Ghe. Șincai” din comuna Floreşti, de pe strada Andrei Mureșanu nr.1, Sala de Sport, care a devenit funcțional începând din data de 15 februarie, îşi desfăşoară activitatea foarte bine.
„Trendul la Florești a fost în scădere, lucrurile s-au normalizat și am început să venim pe un trend descrescător. Centrul de vaccinare de la Florești funcționează bine, nu s-au înregistrat probleme. Avem doar 60 de doze de vaccin pe zi, personalul își face treaba excelent. Am fost personal la finalul și la începutul programului în acest centru pentru a vedea dacă lucrurile decurg bine.
Deja s-a format o echipă care lucrează bine împreună, sperăm ca în zilele următoare să primim mai multe doze pentru a putea vaccina mai mult în acel centru. Nu noi gestionăm numărul de doze pe care le primim, noi doar am pregătit centrul și l-am pus la dispoziție”, a declarat Bogdan Pivariu.