Boc, despre Legea Zonelor Metropolitane: Sunt șanse bune să se adopte proiectul

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a anunţat că sunt şanse ca Legea Zonelor Metropolitane să fie adoptată.

"Guvernul este o într-o fază avansată de a prezenta proiectul, după care vom interveni cu amendamentele necesare. Sunt șanse bune să se adopte proiectul, dar nodul gordian nu se va putea tăia decât printr-o reformă administrativ teritorială a țării. Zona metropolitană va avea niște structuri, pe care noi le-am creat din timp prin asociere voluntară. România e sufocată birocratic", a anunţat Boc, la Ziua Live.

Zonele metropolitane se pot constitui pentru următoarele obiective:

  • asigurarea unei planificări teritoriale integrate și durabile;
  • dezvoltarea infrastructurilor și a obiectivelor de dezvoltare de interes comun care să asigure mobilitatea în cadrul zonei metropolitane;
  • îmbunătățirea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;
  • modernizarea, dezvoltarea, interconectarea și creșterea eficienței serviciilor publice;
  • furnizarea în comun a unor servicii publice sau de interes local;
  • dezvoltarea integrată și durabilă a teritoriului tuturor unităților administrativ-teritoriale care compun zona metropolitană;
  • dezvoltarea economică integrată și creșterea competitivității economice;
  • dezvoltarea resurselor umane și a capitalului uman, creșterea ratei de ocupare și combaterea excluziunii și a dezechilibrelor sociale pentru toate categoriile sociale;
  • abordarea integrată a problematicii specifice grupurilor vulnerabile și comunităților marginalizate;
  • diminuarea dezechilibrelor socio-economice în dezvoltarea teritorială, la nivelul unităților administrativ-teritoriale aferente coroanei 1 și coroanei 2 ale teritoriilor metropolitane.

Legea Zonelor Metropolitane este una dintre reformele asumate de România în cadrul PNRR.