Boc: Am constituit Grupul de sprijin pentru Ucraina în parteneriat cu societatea civilă clujeană

Emil Boc a anunţat constituirea Grupului de sprijin pentru Ucraina în parteneriat cu societatea civilă clujeană.

“Am subliniat faptul că, din nefericire, ne aflăm doar la începutul acestei crize și ne așteaptă un „maraton” de gestionat împreună. Trebuie să menținem entuziasmul tuturor în a se implica și susține acest demers umanitar.

Am precizat faptul că până în acest moment primăria nu a fost solicitată să intervină direct în gestionarea refugiaților ucraineni, intervențiile limitându-se la județele de graniță cu Ucraina.

Am comunicat faptul că avem locuri de cazare și masă asigurate în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, Romania , Prefectura și Inspectoratul Județean pentru situații de urgență în hoteluri, pensiuni, tabere școlare și infrastructură  sportivă, în funcție de solicitări instituționale.

În parteneriat cu societatea civilă am centralizat potențialul suport în materie de locuri de cazare, hrană, îmbrăcăminte, saltele, saci de dormit, medicamente, asistentă psihologică, servicii de traducere din limba ucraineană și consiliere juridică în materie de angajare și locuri de muncă. În funcție de solicitări, aceste disponibilități vor fi activate.

De asemenea, am recomandat continuarea parteneriatelor cu Guvernul României, Instituția Prefectului - Județul Cluj și Inspectoratul pentru situații de urgență pentru forme de sprijin în afara municipiului Cluj-Napoca.

Cetățenii municipiului nostru care doresc sa sprijine în orice fel refugiații din Ucraina o pot face fie prin intermediul structurilor organizate și consacrate ale societății civile - inclusiv susținere financiară din partea mediului de afaceri - fie adresându-se direct Primăriei Municipiul Cluj-Napoca”, a anunţat Boc pe pagina de Facebook.

Lista deschisă a Grupului de sprijin pentru Ucraina:

1. Un Singur Cluj;

2. Terapia Cluj-Napoca;

3. Beard Brothers;

4. CERT Transilvania;

5. PATRIR - Peace Action, Training and Research Institute of Romania;

6. Jurnal de Bine- Voluntar;

7. Asociația Hotelierilor Clujeni;

8. Grand Hotel Napoca;

9. Federația Tinerilor din Cluj;

10. Clujul Civic;

11. Cluj International Committee;

12. Rotary Club 'Samvs' Cluj-Napoca;

13. European Youth Cancer;

14. Asociatia Little People Romania;

15. Va Ajutam Din Cluj;

16. AgroTransilvania Cluster;

17. International Migration Office;

18. Moldovan Carmangerie;

19. Fundația Prison Fellowship Romania;

20. LADO CLUJ;

21. Organizația Patronală Horeca Cluj;

22. O masă caldă;

23. Zona Metropolitană Cluj;

24. Sos Bambini;

25. Asociația Ruscovan.