Au fost accesate două treimi din fondurile PNRR pentru reabilitarea clădirilor. Fondurile din Cluj, accesate aproape în totalitate

Peste 1.000 de cereri au fost depuse pentru eficientizarea energetică şi asigurarea siguranţei seismice a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice, a anunţat Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

Astfel, din bugetul total de peste 2,8 miliarde de euro, mai sunt disponibili doar 974 de milioane de euro, două treimi din fonduri fiind accesate deja, a adăugat acesta, potrivit unui comunicat de presă al MDLPA.

"Fondurile disponibile pentru judeţele Argeş, Bihor, Botoşani, Cluj, Galaţi, Maramureş şi Satu-Mare au fost accesate aproape în totalitate", a subliniat ministrul Dezvoltării, potrivit Agerpres.   

El a amintit că, pentru renovarea energetică a clădirilor publice şi a clădirilor rezidenţiale multifamiliale, autorităţile publice locale mai pot depune cereri de finanţare până la data de 30 mai sau până la epuizarea bugetului rămas.

"După cum este cunoscut, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Ministerul Dezvoltării finanţează investiţii în eficientizarea energetică şi asigurarea siguranţei seismice a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice. Este cel mai mare apel de proiecte lansat până acum, cu cea mai mare finanţare din PNRR", a spus Cseke Attila.

Cererile de finanţare pot fi depuse exclusiv online, de către autorităţile publice, pe site-ul ministerului: www.mdlpa.ro/investitii/PNRR.