Asociația Blondie face miracole pentru copii. Adelina Toncean, la conferința Inspire Movement ”Balance”: Cel mai greu zbor este acela pe care nu l-am făcut încă

Asociația Blondie s-a născut din dorința de a le da încă o speranță copiilor bolnavi care au nevoie de ajutor.

Fondatoarea Asociației Blondie, Adelina Toncean, a fost unul dintre speakerii din cadrul conferinței Inspire Movement ”Balance” care a avut loc la Cluj-Napoca, în 18 noiembrie, la Radisson Blu. Aceasta a vorbit despre cum transportă cu avionul în alte țări copiii bolnavi din România care au nevoie de ajutor.

Asociația Blondie s-a născut pentru a oferi copiilor bolnavi șansa la o dezvoltare maximă din punct de vedere fizic, emoțional și intelectual.

“Ne propunem să construim un sistem etapizat prin care copiii cu afecțiuni medicale grave și cu risc de părăsire să primească susținerea necesară pas cu pas. Vom ajuta copiii, dar și familiile care trebuie să îi îngrijească – odată urgența medicală rezolvată, precum și comunitățile care trebuie să îi accepte, înțeleagă și sprijine în dezvoltarea lor ulterioară”, susțin cei din Asociația Blondie.

asociatia blondie

Sursa: Asociația Blondie – Pagina Facebook

„Fiecare zi la mine începe cu ^Ok, astăzi zburăm^ sau ^Astăzi este înainte de zbor^. Dacă este înainte de zbor mă întreb dacă am plătit, dacă nu, mă gandesc cu ce vom plăti. Cred că dacă l-ar întreba cineva pe copilul meu ^Ce face mama ta?^, va spune ^Mama caută bani^. De multe ori primesc mesaje și cazuri atunci când încă nu m-am trezit. În permanență asta se întâmplă. Să mai fie încă un caz. Niciodată nu visăm mai departe de peste 2 zboruri. Întotdeauna pentru noi este zborul următor. Să mai fie încă o dată, încă unul să trăiască. Nu e puțin”, a declarat Adelina Toncean, pentru Napoca Live.

De unde a pornit totul?

Totul a pornit de la Cristi, un băiețel blond și singur în spitalul din Constanța. Alintat Blondie, Cristi era grav bolnav, având o malformație cardiacă congenitală în care cele două artere mari sunt inversate. Șansa lui la viață a fost un articol în ziarul "Ziua" cu titlul "Micuțul Cristi are nevoie de o operație la Cluj". Atunci, Adelina Toncean, fondatoarea asociației a știut că va fi copilul ei.

La vârsta de doi ani, Cristi a fost luat în plasament. Timp de 11 ani, Blondie nu a trăit niciodată ca un copil bolnav. Deși știa că va muri.

25 octombrie 2014 este ziua în care Blondie a murit. Avea doar 13 ani.

Întreaga echipă a Asociației Blondie este formată din patru oameni care reușesc să ajute fiecare copil. Aceștia sunt Adelina Toncean (fondator), Veronica Manea (președinte), Ioana Dinu (manager de proiect) și Elena Tiu (creator de conținut).

blondie

Sursa: Asociația Blondie – Pagina Facebook

Cel mai greu este atunci când nu mai există nicio șansă

„Cred că la fiecare zbor încă învățăm. Ne place că deja există o rutină bună în care măcar de anumite grele ne-am mai lovit o dată și știm cum să le facem. Cel mai greu de fiecare dată este atunci când trebuie să aducem acasă copiii pentru care, în ciuda eforturilor, nu se mai poate face nimic. Este zborul în care îi aducem să moară acasă. La final nici nu știi ce să spui. ^Ce bine că am reușit^, când nu se mai potrivește cuvântul bine”, a mai spus Adelina Toncean, pentru Napoca Live.

blondie 1

Sursa: Asociația Blondie – Pagina Facebook

 Zborul cel mai greu este acela care nu a fost făcut încă

„Cele mai grele zboruri sunt zborurile pe care nu le-am făcut, ale copiilor despre care nu am aflat încă. Poate acum în timp ce vorbim cineva caută o soluție pentru a salva viața și nu știe că se poate. De fiecare dată când vorbim despre asta, nu vorbim ca să ne fie nouă mai ușor ci poate pentru că cineva va mai afla și ne va cauta și va fi zborul următor”, a declarat Adelina, pentru Napoca Live.

"Împarte, împarte pentru o parte care se împarte într-o altă parte"

Asociația Blondie își dorește să achiziționeze un avion pentru a transporta copiii care au nevoie de ajutor. Poți sprijini activitatea donând orice sumă în lei sau euro în conturile:

Mai multe detalii AICI.