În cadrul emisiunii România 4.0 de la NapocaFM, membrul fondator și vicepreședintele Beard Brothers, Şteţ Lucian a vorbit despre campania cu numărul 13 a asociaţei. Prin această campanie, cei de la Beard Brothers îşi doresc să contruiască în Cluj o şcoală de meserii.
“Momentan suntem în decursul campaniei 13 în care vizăm să construim o școală de meserii. Asta a început în urmă cu doi ani. Evident dinamica s-a schimbat. De doi ani mare parte dintre evenimentele pe care le făceam noi în care existau public, nu mai există. Nu mai putem face concerte, târguri. Încercăm acum să lucrăm cu ce avem. Mare parte din ajutor a venit din partea firmelor.
Ideea proiectului cu școala de meserii a venit dintr-o nevoie. Am ajuns la vârsta la care avem nevoie de un instalator, de un electrician. Am aflat că nu mai există aceste școli pentru meserii. Atunci am decis că acesta ar fi următorul pas. Să investim în educație. Această școală de meserii vrea să aducă o altă abordare. Un tânăr de clasa a XII-a cumva are opțiunile pe masă. Facultate sau să plece din țară, dar foarte puțini consideră să învețe o meserie și să vadă cum este de fapt. Noi suntem convinși că avem rețeta să îi convingem pe tineri că o meserie de genul acesta poate fi atrăgătoare. Învăţând o meserie poate să fie foarte cool”, a declarat Şteţ Lucian la NapocaFM.
Suma proiectului este estimată la 300.000 de euro.
“Noi ne-am făcut targetul campaniei ca fiind de 300.000 de euro. Acesta este calculul pe care l-am făcut în urmă cu doi ani pentru pământ și construcție. Partea de a ține în mișcare școala va fi după ce este construită. Noi am estimat că va fi undeva la 15.000 de euro/lună. Aici avem costul profesorilor, de întreținere a clădirii, tot ce înseamnă utilități. Acum ne focusăm pe construcție. Vrem să avem terenul, să avem prima cărămidă. Să o ducem până la capăt”, a mai spus Şteţ Lucian
Beard Brothers, probabil cel mai neconvențional O.N.G. din România, s-a înființat în noiembrie 2013, fiind frăție a bărboșilor cu spirit de initiativă care își doresc să schimbe mentalități prin implicarea activă în societatea civilă și care luptă împotriva stereotipurilor sociale și a discriminării de orice fel.
Beard Brothers are o echipă unită, care adună mereu forțe proaspete: astfel în 2015 a apărut divizia de fete, The Sisterhood, iar în 2016, Volunteer Crew, unde sunt implicați toți cei care vor să ne ajute în activitățile desfășurate.
Poți contribui și tu la acest proiect pe site-ul beardbrothers.ro.