Aproape 8.000 de candidaţi înscrişi la UBB în primele 3 zile de admitere

Peste 7.800 de candidaţi şi-au depus dosarele de înscriere în primele trei zile ale sesiunii de vară a admiterii în anul universitar 2023-2024 la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), numărul fiind mai mare decat cel înregistrat în primele trei zile ale sesiunii de admitere organizate în luna iulie 2022.


Astfel, numărul dosarelor depuse pentru studiile de licenţă a ajuns la 6.694, dintre care 5.700 vizează studiile de licenţă cu frecvenţă, iar 994 sunt pentru studiile în sistem de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă. Numărul dosarelor depuse pentru studiile de master depuse în primele trei zile ale admiterii 2023 se ridică la 1.160.

Cea mai căutată facultate a fost, în primele trei zile de înscriere, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, unde au fost depuse 1.050 de dosare pentru studiile de licenţă cu frecvenţă, urmată de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor - cu 857 de dosare pentru studiile de licenţă la zi, Facultatea de Matematică şi Informatică - 729 de dosare depuse, Facultatea de Drept - unde au fost depuse 598 de dosare de înscriere, respectiv Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, care a avut, în primele trei zile înscriere, 486 de candidaţi la studiile de licenţă cu frecvenţă.

În ceea ce priveşte înscrierile pentru învăţământul la distanţă, prima poziţie este ocupată de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei - cu 581de dosare depuse în primele trei zile de înscriere, urmată de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor - unde au fost înregistrate 148 de dosare şi de Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, pentru care au optat 87 de candidaţi ai programelor de învăţământ la distanţă.
Şi absolvenţii de facultate îşi pot depune în această perioadă dosarele de înscriere la master, cele mai căutate specializări fiind, în primele trei zile de înscriere, cele ale Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei (409 dosare de înscriere depuse), urmate de cele ale Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (272 de candidaţi) şi ale Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (106 candidaţi).

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a dat luni, 10 iulie 2023, startul sesiunii de vară a admiterii în anul uniersitar 2023-2024, cu 5.298 de locuri bugetate destinate absolvenţilor de liceu, 10.892 de locuri în regim cu taxă şi 2.980 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă pentru studii universitare de nivel licenţă.
La nivel master, UBB pune la dispoziţia absolvenţilor de facultate care vor să-şi continue studiile un număr de 3.627 de locuri la buget şi 6.284 de locuri la taxă.

Candidaţii vor putea alege între cele 252 de programe de licenţă (învăţământ cu frecvenţă, frecvenţă redusă sau la distanţă) şi 236 de programe de master (învăţământ cu frecvenţă sau frecvenţă redusă).

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 10 şi 27 iulie 2023. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestaţiilor, confirmarea locurilor şi perioada de redistribuire a locurilor rămase disponible pentru fiecare dintre cele 22 de facultăţi ale UBB.

Pentru admiterea în anul universitar 2023-2024 facultăţile din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au elaborat diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoştinţelor şi capacităţilor cognitive ale elevilor. Facultăţile vor lua în considerare media examenului de bacalaureat, cu pondere diferită. Tematica de concurs şi bibliografia pentru probele scrise se găsesc afişate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi.

Taxele de admitere şi taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2023-2024 sunt, de asemenea, stabilite la nivelul fiecărei facultăţi şi pot fi consultate accesând linkurile: https://www.ubbcluj.ro/ro/taxe/taxe_de_admitere , respectiv https://www.ubbcluj.ro/ro/taxe/taxe_de_scolarizare .

Informaţiile complete cu privire la admiterea din acest an la UBB pot fi consultate accesând linkul https://infoadmitere.ubbcluj.ro/ro/ .