Aproape 40% din populaţia României este vaccinată anti-Covid-19 cu cel puţin o doză

Coordonatorul campaniei de imunizare, medicul Valeriu Gheorghiţă a anunţat că, procentul de vaccinare al populaţiei adulte în România, este de 47,5.

El a informat că, rata de vaccinare cu cel puţin o doză din populaţia totală a României, este de 39,5%.

„În ceea ce priveşte acoperirea vaccinală la nivel naţional, în momentul acesta sunt peste 7,63 de milioane de persoane care au primit cel puţin o doză de vaccin şi peste 7,2 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă. Ca atare, rata de vaccinare cu cel puţin o doză din populaţia totală a României de 19,3 milioane de locuitori, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, este de circa 39,5%”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, potrivit NewsWeek. 

De asemenea, el a spus că, populaţia de peste 12 ani are o rată de vaccinare de 45%.

„Din populaţia de peste 12 ani, rata de vaccinare în momentul de faţă este de 45%, iar populaţia adultă peste 18 ani rata de vaccinare este 47,5%. La nivel european, rata de vaccinare din populaţia adultă în ţările membre ale Uniunii Europene este de circa 81% cu cel puţin o doză şi de aproape 70% cu schemă completă”, a anunţat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă. 

Pe grupe de vârstă, cea mai mare rată de acoperire vaccinală este înregistrată la persoanele cu vârste între 50 şi 60 de ani (54%), urmată de grupa de vârstă 60-70 de ani (51,2%). Aproape jumătate din populaţia între 20 şi 50 de ani este vaccinată, în timp ce doar un sfert din populaţia de 80 de ani s-a vaccinat. 

În rândul copiilor şi adolescenţilor, 15% dintre cei 12-25 ani sunt vaccinaţi  şi 36% dintre cei cu vârste între 16 şi 19 ani. 

La nivel naţional, de la începutul campaniei de vaccinare au fost raportate 19.260 de cazuri de reacţii adverse, reprezentând 1,3 la 1000 de doze de vaccin administrate.

La nivel naţional, au fost eliberate peste 9 milioane de certificate digitale europene privind vaccinarea. Cele mai multe, respectiv 91,8% atestă vaccinarea.