Fostul ”stâlp” al defensivei fostei campioane a României, CFR Cluj, Andrei Burcă a reușit primul său gol la noua sa formație Al-Okhdood, în chiar primul său meci oficial pentru echipa din Arabia Saudită..
Internaționalul român a înscris în minutul 41, din lovitură de la 11 metri, în meciul din deplasare al formației sale contra celor de la Al-Shabab. Andrei Burcă a șutat pe centru , puternic, și l-a învins pe portarul advers. Acesta a celebrat reușita sa alături de colegii de echipă.
Atât Andrei Burcă, cât și Florin Tănase, celălalt jucător român din echipa saudită, au început meciul ca titulari contra celor de la Al-Shabab. În minutul 74, fostul fotbalist de la FCSB și Al-Jazira a fost schimbat cu Al Saleem.
Meciul dintre Al-Shabab și Al-Okhdood s-a încheiat la egalitate, după ce Abdou a marcat golul de 1-1 în minutul 66.
Andrei Burcă a fost transferat de la CFR Cluj în această vară pentru un milion de euro, iar salariul acestuia la Al-Okhdood, echipă nou promovată în primul eșalon din Arabia Saudită, este de aproape 1,5 milioane de euro
Vedetă la arabi
După transferul în Arabia Saudită, titularul naționalei României a fost inclus de către celebra publicație Skysport în aceeași echipă cu Cristiano Ronaldo, Karim Benzema sau Roberto Firmino.
Pe lângă starurile menționate anterior, din echipa ideală mai fac parte nume precum Milinkovic-Savic sau Kalidou Kolibaly, fotbaliști care au acceptat și ei să meargă în Arabia Saudită din această vară.
Primul 11 de top din Arabia Saudită: Mendy - Alioski, Burcă, Koulibaly, Alex Telles - Milinkovic-Savic, Brozovic, Ruben Neves - Firmino, Benzema, Cristiano Ronaldo