Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu a declarat că, România va vinde Irlandei 700.000 de doze de vaccin anti-Covid-19 de la compania Pfizer-BioNTech.
"România a încheiat un acord de principiu pentru vânzarea de vaccin împotriva COVID-19 Irlandei. Din acest acord fac parte 700.000 de doze de Pfizer BioNTech cu menţiunea foarte importantă că aceste doze nu sunt necesare în acest moment pentru derularea campaniei de vaccinare din ţara noastră. Noi continuăm să avem în ţară un număr suficient de mare de doze atât pentru continuarea campaniei de vaccinare cât şi eventualitatea administrării pentru momentul în care se va lua o decizie dacă se va lua decizia pentru cea de-a treia doză", a declarat Andrei Baciu, conform AGERPRES.
Andrei Baciu a menţionat că, preţul cu care se revând dozele de vaccin este acelaşi cu care ele au fost cumpărate.
"Legat de preţ, lucrurile sunt foarte clare. Contractele făcute de către Comisia Europeană, inclusiv contractul pe care îl are România spune foarte clar: nu se poate face profit prin revânzare de doze de vaccin, indiferent de tipul de vaccin sau indiferent de producătorul de vaccin împotriva COVID-19. Preţul este acelaşi cu care le-am şi cumpărat. Ar fi, de altfel, inuman, imoral şi neetic să facă cineva profit prin revânzarea de doze de vaccin în aşa mare nevoie", a mai menţionat Baciu , potrivit AGERPRES.