Andrea Mandorlini: ”În ciuda plecărilor importante, obiectivele la CFR Cluj au rămas aceleași. Vrem să revenim în frunte!”

 

CFR Cluj debutează sâmbătă în noul sezon al SuperLigii, împotriva nou-promovatei Poli Iași. Noul antrenor al echipei din Gruia, Andrea Mandorlini, a spus că este important ca echipa sa să obțină victoria, și a spus că, în ciuda plecării unor jucători importanți de la echipă, obiectivul acesteia rămâne același: campionatul și calificarea în grupele Conference League.

”S-au schimbat multe la club, au trecut atâția ani de când am mai fost aici. Entuziasmul meu e mare, sunt multe lucruri noi. E un club pe care l-am avut mereu în inimă. Este un nou început pentru mine, echipa se restructurează, au plecat mulți jucători importanți, precum Simone Scuffet. Perioada de transferuri este încă deschisă, dorim să formăm o echipă puternică, și știu foarte bine că se dorește asta foarte mult la nivelul clubului.

Sper ca Krasniqi să rămână la club, e un jucător bun, dar repet, în acest moment e o perioadă de mercato pentru toate echipele, mulți dintre jucători sunt în vizorul altor echipe, și nu e ușor dar nici pentru antrenor acum. Fiecare antrenor își dorește ca perioada de transferuri să se termine mâine, dar din păcate această perioadă este mult prea lungă, durează până în septembrie. Repet, e o perioadă grea pentru antrenori pentru că avem meciuri de jucat, avem jucători care vineri sunt aici dar sâmbătă sunt plecați. La fel este și cu meciul de sâmbătă, mă bazez pe unii dintre jucători, apoi peste 2-3 zile mă pot trzi că sunt transferați.

În ciuda plecării lui Scuffet și a lui Boateng, obiectivele echipei au rămas aceleași. Cei de la club cred că vor face ca în locul acestora să aducă alți jucători valoroși. Cum spuneam, e o perioadă complicată, trebuie să avem un pic de răbdare. Ultimul sezon n-a fost foarte bun, iar dorința noastră este de a reveni sus, acolo unde ne este locul.

Compagno de la FCSB este un bun exemplu pentru campionatul românesc, și spun că acesta nu a jucat nici măcar în Serie C înainte de a veni în România, ci în Serie D, și a demonstrat că este un jucător foarte bun. Fotbalul este un joc universal în prezent. Au venit jucători din Serie C și la Cluj și cred în talentul lor, în experiența lor de până acum, și cred că echipa, mai ales pe linia de fund mai ales, are nevoie de astfel de jucători precum Boben și Ajeti.

Suntem un pic în urmă cu pregătirea, chiar dacă am avut perioada de pregătire, au fost mulți jucători plecați la echipele naționale și au care au venit mai târziu, în plus câțiva dintre cei cu care am făcut pregătirea au plecat la alte echipe. N-am pierdut însă timpul în această perioadă, vom lua fiecare meci în parte, pas cu pas, iar cel mai important meci este cel de sâmbătă seară, când trebuie să obținem un rezultat pozitiv.

Ciprian Deac rămâne un jucător foarte bun, se reface, este tot mai bine pe zi ce trece și cred că, dacă totul merge bine, la finalul lunii o să fie pregătit să intre cu echipa. Ciprian este un adevărat atlet, un adevărat sportiv, are o motivație cum rar am văzut, e un exemplu pentru toți cei din vestiar pentru că mereu vine primul și pleacă ultimul”, a declarat Andrea Mandorlini, înaintea partidei cu Politehnica Iași.

Partida se va desfășura pe stadionul din Gruia, cu începere de la ora 21.30.