Un amestec de hidrogen şi gaze naturale a fost testat de distribuitorul de gaze naturale Delgaz Grid în localitatea Dârlos, din judeţul Sibiu, se arată într-un comunicat al companiei, membră a Grupului E.ON România.
Potrivit sursei citate, testul a făcut parte din ultima etapă a proiectului 20HyGrid de la Dârlos, prin testarea funcţionării unui segment de reţea din polietilenă cu amestec de hidrogen (20%) şi gaze naturale (80%), primele teste de acest fel efectuate în România. Această etapă a proiectului a constat în injectarea amestecului direct în reţeaua de distribuţie a gazelor naturale care alimentează peste 50 de imobile situate pe strada Morii din localitatea sibiană.
Înainte de efectuarea testelor, alimentarea cu gaze naturale a fost sistată pe stradă, iar reţeaua a fost alimentată dintr-o baterie de butelii cu amestec, pregătită în prealabil. Testele au durat circa şase ore, iar specialiştii companiei au urmărit mai mulţi parametri de funcţionare a reţelei, au verificat procesul de ardere la toate aparatele de utilizare din fiecare imobil alimentat din reţea şi au măsurat parametri de ardere la peste 80% dintre centralele termice.
"Nu există nicio diferenţă notabilă faţă de 100% gaze naturale în ceea ce priveşte funcţionarea infrastructurii de distribuţie şi a instalaţiilor respectiv aparatelor pe care le-am testat acasă la clienţi. Testările din teren validează 100% rezultatele testelor efectuate în poligonul din centrul nostru de instruire profesională de la Mediaş", a spus Cristian Călin, manager tehnic gaz, coordonatorul proiectului.
Proiectul 20HyGrid continuă pe o stradă din Gorneşti, judeţul Mureş, localitate cu reţea de gaze naturale din oţel, unde compania începe testele la clienţii casnici pentru a verifica funcţionarea instalaţiilor interioare şi a aparatelor de utilizare existente cu amestec de gaze naturale (80%) şi hidrogen (20%).
Delgaz Grid şi-a asumat, în premieră în România, realizarea primului proiect care are ca obiectiv testarea încălzirii sustenabile a locuinţelor pe baza unui amestec de gaze naturale (80%) şi hidrogen (20%).
Proiectul, denumit 20HyGrid, se desfăşoară în perioada noiembrie 2022 - octombrie 2024 şi urmăreşte să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă şi sigură adăugarea de hidrogen, în proporţie de 20% din volum, în reţelele de distribuţie şi instalaţiile de utilizare a gazelor naturale existente în România. Instalaţiile de utilizare ale consumatorilor şi elementele componente ale sistemului de distribuţie nu vor fi modificate pentru acest proces. Rezultatele proiectului vor servi drept model de bună practică pentru viitoarele proiecte şi pentru utilizarea hidrogenului în diferite domenii, inclusiv pentru încălzire, prepararea apei calde menajere şi a hranei.