Ajutor pentru ucrainenii care vin la Cluj. VEZI unde se pot face donaţii

Instituțiile publice, alături de asociații private și organizații non-guvernamentale s-au unit încă de săptămâna trecută într-un nucleu de intervenție directă cu scopul de a sprijini refugiații ucraineni ajunși în țara noastră.

“Numeroase entități și-au arătat disponibilitatea de a oferi locuri de cazare, hrană, respectiv produse de imediată necesitate. Apreciem, din acest punct de vedere, sprijinul tuturor clujenilor și vă aducem în atenție faptul că a fost deschis și un centru pentru refugiații aflați în tranzit. Acesta a fost deschis în incita Gării din Municipiul Cluj-Napoca și poate primi un număr de 60 de persoane. În incinta centrului se poate servi masa, fiind amenajat și un spațiu separat pentru odihnă. De asemenea, a fost amplasat și un punct de prim ajutor.

Pe această cale, dorim să transmitem mulțumiri Secției Regionale de Poliție-Transporturi Feroviare, precum și Companiei de Transport Feroviar CFR Călători, respectiv Asociației O masă caldă”, a transmis Instituţia Prefectului Judeţului Cluj, pe pagina de Facebook.

Locurile unde se pot face donații materiale în municipiul Cluj-Napoca:

  • str. Observator nr.1-3, parter; str. Ghimeșului nr. 1, parter (luni-vineri 09:00 - 12:00 și 16:00-20:00, sâmbătă-duminică 12:00-18:00);
  • str. Primăverii nr. 8, parking (luni-vineri 09:00 - 12:00 și 16:00-20:00, sâmbătă-duminică 12:00-18:00);
  • în incinta Catedralei Greco-Catolice ,,Martirilor și Mărturisitorilor Secolului XX” din Piața Cipariu, intrarea dinspre str. Avram Iancu (luni-vineri 09:00 - 12:00 și 16:00-20:00, sâmbătă-duminică 12:00-18:00);
  • Mănăștur, Piața Flora – în incinta pieței (luni-vineri 09:00 - 12:00 și 16:00-20:00, sâmbătă 12:00-18:00 și duminică 10:00-14:00);
  • Gheorgheni, Complex Hermes (luni-vineri 09:00 - 12:00 și 16:00-20:00, sâmbătă 12:00-18:00 și duminică 10:00-14:00).

Lista categoriilor de produse care se pot dona:

- produse alimentare neperisabile: apă, conserve, pâine crocantă ambalată, lapte praf, lapte UHT, biscuiți, napolitane, ceai, cafea, zahăr, făină de mălai, griș, orez, cereale, piure pentru copii și supe instant;

- produse igienice: săpun, pastă de dinți, periuță de dinți, pampers, absorbante, hârtie igienică, șervețele umede,

șervețele hârtie și dezinfectanți;

- materiale sanitare: comprese sterile, comprese nesterile, fașă, bandaj elastic de fixare autoadeziv, plasturi, rivanol, betadină și mănuși unică folosință;

- materiale cazarmament – doar produse noi: pături, saci de dormit, saltele, perne, plapume, lanterne cu baterii și baterii;

- hrană pentru animale de companie – hrană uscată.

Persoanele care doresc să sprijine ca voluntari activitatea din centrele de colectare se pot înscrie pe www.civicsuport.ro, respectiv persoanele și entitățile juridice disponibile să ofere cazare și/sau masă, respectiv transport sau orice tip de ajutor refugiaților sunt îndemnate să se înscrie telefonic la următorul număr pus la dispoziție de către ISU Cluj: 0751.156.044, disponibil 24 de ore din 24.