Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene informează că peste 300.000 de preşcolari şi elevi din familii defavorizate vor primi ajutoare în valoare de 500 de lei pentru rechizite şi îmbrăcăminte, în acest an şcolar.
"Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), va acorda în acest an şcolar ajutoare pentru rechizite şi îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei preşcolarilor şi elevilor din familiile defavorizate. Numărul de beneficiari va fi de aproximativ 300.000 de copii din toate judeţele ţării, iar ajutorul de 500 de lei va fi virat pe cardurile pentru sprijin educaţional, conform prevederilor OUG nr. 133/2020", menţionează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Beneficiarilor eligibili care sunt deja în posesia cardurilor din anul şcolar anterior li se vor vira ajutorul pentru haine şi rechizite în cursul acestei luni, urmând ca, în cursul lunii octombrie, să fie distribuite şi încărcate cardurile pentru noii beneficiari. Până în acest moment, au fost identificaţi elevi eligibili în 10.115 unităţi de învăţământ din ţară.
"Continuăm programul de sprijin adresat copiilor din categorii vulnerabile, prin care acordăm la începutul anului şcolar un ajutor de 500 de lei pentru achiziţionare de rechizite şi haine, iar anul acesta numărul beneficiarilor este în creştere. După cum ştim, în România rata abandonului şcolar este cea mai mare din Uniunea Europeană, iar fondurile europene pot susţine programe pentru a reduce acest fenomen care afectează mai ales copiii din mediile defavorizate. Împreună cu Ministerul Educaţiei, facem toate eforturile ca elevii incluşi în program să poată beneficia de acest ajutor încă din prima lună de şcoală", a precizat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, vor beneficia de tichetul de 500 de lei copiii din învăţământul de stat preşcolar, cu condiţia ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei).
De asemenea, vor beneficia de sprijin elevii din învăţământul de stat primar şi gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară (1.275 lei).
Stimulentul educaţional se acordă, la cererea unuia dintre părinţii elevului, înregistrată până la data de 10 septembrie la unitatea de învăţământ la care elevul este înscris. Este important de precizat că această cerere trebuie însoţită de adeverinţa de venit aferentă lunii iulie 2022.
Cei care au deja card trebuie, de asemenea, să depună cerere, însoţită de adeverinţa de venit. Documentul trebuie semnat de acelaşi părinte care a depus cerea la începutul programului.