Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj va organiza în data de 31 martie 2022, o conferinţă internaţională de aviaţie la aeroport, în colaborare cu Aviation-Event Conference, o platformă specializată în organizarea unora dintre cele mai prestigioase conferinţe de aviaţie de la acest moment, pe plan european.
Aviation-Event este un eveniment internațional dedicat industriei aviatice și organizat în parteneriat cu diferite aeroporturi în calitate de gazda a conferințelor organizate. Încă din anul 2007, Aviation-Event invită în cadrul conferințelor organizate anual, lideri ai industriei aviatice și persoane de interes din mediul politic pentru a dezbate și pentru a găsi soluții pentru problemele industriei aviatice.
Evenimentul va reuni în cadrul unei conferinţe de o zi, profesionişti din domeniul aviaţiei civile de la nivel internaţional, reprezentanţi ai autorităţilor naţionale relevante, directori de companii aeriene şi directori de aeroporturi din Europa şi din România.
Evenimentul are ca scop reunirea liderilor din industria aviaţiei europene, care vor prezenta noile perspective de dezvoltare ale aviaţiei civile la nivel internaţional, în contextul post-pandemic precum şi nevoia continuă de adaptare la noile scenarii ale industriei aeronautice, aflată în continuă schimbare.
„Am ales Aeroportul Internaţional Cluj ca loc de întâlnire pentru elita din industria aviaţiei europene, pentru că aici am regăsit aeroportul regional cu cea mai dinamică şi spectaculoasă dezvoltare din Europa de Sud-Est. Am întâlnit aici un management deschis şi vizionar, iar acest lucru ne-a făcut să credem că este locul potrivit pentru anvergura acestui eveniment, care reuneşte reprezentanți de la cel mai înalt nivel al aviatiei europene”, a transmis, CEO-ul Aviation-Event, Marcel Riwalsky.
Printre speakerii deja confirmați pentru Aviation-Event 2022 CLJ se regăsesc: Vasile Dîncu - Ministrul Apărării Naționale al României, Luis Felipe de Oliveira - Director General ACI Wolrld, Jozsef Varadi – CEO Wizz Air, Rafael Schvartzmann - Vicepreședinte Regional IATA Europa, Charles Schlumberger - Expert Transport Aerian Banca Mondială, Michael Kerkloh - Membru al Consiliului de Supraveghere Lufthansa AG, Daniel Burkard - Director Relații Externe & Dezvoltarea Afacerilor - Aeroportul Internațional Moscova Domodedovo, Ioana Papadopoulou - Director Comunicare & Marketing - Aeroportul Internațional Atena, Jiri Marek - CEO Air Serbia, Pierre Coutu – Președinte Aviation Strategies International, Nicolae Stoica - Director General Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi Adrian Cojoc - Director General, Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA.
De asemenea, în deschiderea evenimentului, Adina Vălean, Comisar European pentru Transporturi, Comisia Europeană, va transmite un mesaj video adresat participanților la conferință.
„Pe 31 martie 2022, Cluj-Napoca va fi capitala aviaţiei europene. Este o onoare, o mare responsabilitate dar şi o provocare pentru Aeroportul Internaţional Cluj să organizeze în premieră pentru România o astfel de conferință. Acest eveniment prestigios reprezintă oportunitatea de a arăta întregii Europe viziunea aviaţiei româneşti pentru un transport durabil și rezilient, capabil să contribuie la dezvoltarea economică a României, pe termen lung. Privilegiul de a găzdui Aviation-Event 2022 CLJ, vine ca urmare a statutului dobândit de către Aeroportul Internațional Cluj în ultimele două decenii, respectiv – model de bune practici și un aeroport de referinţă din Sud-Estul Europei, iar premiul recent acordat de către ACI Europe pentru cel mai bun aeroport din Europa sub 5 milioane de pasageri pe an, confirmând cele de mai sus”, a declarat Directorul General al Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo.
„Având în vedere perioada marcată de pandemia COVID-19, dorim să asigurăm sănătatea și siguranța tuturor delegaților, speakerilor și personalului organizator. În acest sens vom revizui și vom adapta măsurile de prevenire a contaminării cu noul coronavirus pentru a minimiza orice riscuri asociate și pentru a asigura desfășurarea evenimentului în condiții de maximă siguranță sanitară. Vom respecta orientările guvernamentale și vom asigura distanțarea fizică necesară pentru buna desfășurare a evenimentului”, au transmis reprezentanții Aeroportului Cluj.
Eveniment susţinut de: NTT Data, BCR, SITA, Banca Transilvania, Lagardere Travel Retail.