Directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu”, David Ciceo, a anunţat zboruri spre Antalya, operate de compania aeriană de tip low-cost, Wizz Air.
Primul zborul Cluj - Antalya (Turcia) va fi în 18 mai 2023. Prețul unui bilet dus este de 119 lei. Zborurile din Cluj-Napoca vor fi joia și duminica începând din luna mai, potrivit site-ului operatorului.
„Este o noutate de ultimă oră. Împreună cu Wizz Air anunțăm zborurile Cluj - Antalya. Vor fi câte două pe săptămână din luna mai a acestui an. Ruta Cluj - Antalya este una foarte importantă. Facem eforturi de marketing alături de companii. Este foarte bine pentru pasageri și pentru aeroportul nostru”, a declarat David Ciceo, în cadrul unei conferinţe de presă organizată astăzi, 19 ianuarie.
Antalya, oraş pe coasta mediterană în sud-vestul Turciei, este capitala turismului internaţional.
Situat în apropierea Golfului Antaliei, oraşul Antalya îşi are originile adânc înrădăcinate în istorie, încă din secolul 1 i.H când, după cum spun legendele, atunci când a descoperit acest ţinut, regele Attallos al II lea le-a spus oamenilor săi că "acesta este cu siguranţă Paradisul". Astăzi, turiştii veniţi aici de prin toate colţurile lumii spun că, doar după ce ai văzut un apus de soare în Antalya, poţi spune că ai văzut tot ce se poate vedea într-o viaţă de om.
Odată ce ai gustat din bucătăria Antalyei, savoarea picantului Piyaz sau ale multora din specialităţile mediteraneene gătite în ulei de măsline şi servite reci va rămâne cu tine pentru totdeauna, şi, oricât de mult te-ai chinui să-l găteşti acasă, vei descoperi că îţi lipseşte acel ingredient secret, nou de fiecare dată, parfumul locurilor, sau culoarea locală pe care oamenii au presărat-o în bucatele lor, scrie turcia.directbooking.ro.