Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj devine primul din România care ridică restricțiile privind transportul lichidelor în bagajele de mână ale pasagerilor, se arată într-un comunicat de presă.
Începând cu data de 03 septembrie 2025 vor fi eliminate restricțiile privind limitarea la 100 de ml a recipientelor pentru lichide, aerosoli și geluri transportate în bagajele de mână la Aeroportul Internațional Cluj. Pasagerii vor putea transporta în bagajul de cabină recipiente individuale cu un volum de maxim 2 litri.
Această decizie a fost posibilă ca urmare a măsurilor implementate de Aeroportul Internațional Cluj în colaborare cu Brigada Antiteroristă din cadrul S.R.I. și cu producătorul echipamentelor achiziționate de aeroport, se mai arată în document.
Aeroportul din Cluj a avut un trafic de peste 3,2 milioane de pasageri înregistrat în anul 2024, iar pentru anul 2025, estimările arată că traficul va ajunge la 3,4 milioane.
Aeroporturile din întreaga Uniune Europeană care dispun de echipamente capabile să scaneze conținutul recipientelor mari cu lichide vor putea renunța în curând la regula care îi obligă pe pasageri să arunce sticlele și majoritatea recipientelor mai mari de 100 ml atunci când trec prin controlul de securitate.