În cadrul emisiunii din domeniul imobiliar moderată de jurnalistul Media9, Ionel Lespuc, Real Estate Agenda de la NapocaFM, consilierul local USR, Adriana Cristian a vorbit despre problemele pe care le are municipiul Cluj-Napoca.
“Clujul arată mai bine decât arăta în urmă cu 20 de ani și nu atât de bine cât ar fi trebui să arate acum. Oportunitățile pe care le avem noi acum în Cluj sunt mult mai mari decât cele pe care le aveam când am terminat facultatea. Pe de altă parte avem și probleme din ce în ce mai mari, tocmai pentru că municipiul Cluj-Napoca este atractiv, tocmai pentru că încep să vină studenții, există această zonă a IT-ului și ne sufocăm, pentru că nu am ținut pasul din punct de vedere al urbanismului cu modul în care s-a dezvoltat orașul în ultimii ani. Eu cred că nu există coerenţă. Spunem că vrem un oraș al pietonilor sau spunem că este anul cartierelor, în același timp luăm tot felul de măsuri care nu au nicio legătură una cu cealaltă și cred că aici e marea problemă, lipsa de coerenţă.
De exemplu, avem foarte multe zone în Cluj-Napoca care nu au trotuare deloc. Nu există sau ele sunt total neconforme. Pe de altă parte nu avem o strategie să rezolvăm această problemă în 10-15 ani. Nu avem o planificare foarte clară a căror străzi vor intra în reamenajare în anii următori. Avem doar scuze”, a spus Adriana Cristian la NapocaFM.
De asemenea, consilierul local consideră că cetăţeanul ar trebui să ştie ce se întâmplă cu proiectele mari ale Clujului. Ar trebui să existe o comunicare între administraţia locală şi cetăţean, a spus Adriana Cristian.
“Lipsește această comunicare transparentă cu cetățeanul. Să ai o relație bazată pe încredere și onestitate cu cetățeanul presupune și faptul că, trebuie să îi spui că va avea centură în 15 ani. Atât durează să fac lucrul acesta. Să nu vii să spui 2026. De fapt noi nu știm nimic despre aceste proiecte în momentul de față”, a declarat Adriana Cristian.