51 de sancțiuni la Electric Castle, în prima zi a festivalului. 11 persoane prinse cu droguri!

 

Prima zi de desfășurare a festivalului ELECTRIC CASTLE 2023 a fost una fără evenimente negative.

Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță. Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente. Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins și nu au fost înregistrate incidente de ordine publică.

Specialiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog au realizat o serie de activități cu caracter preventiv, atât premergator începerii festivalului, cât și pe perioada de desfășurare a evenimentului, în urma cărora aproximativ 963 de persoane interesate au fost informate și consiliate cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de substanțe interzise, reducerea consecințelor negative asociate consumului, precum și modalitatea prin care pot cere sprijin în caz de urgență.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat proactiv, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise. Astfel, jandarmii, poliţiştii și pompierii clujeni au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale (20 amenzi în valoare totală de 35.235 lei și 31 avertismente), din care menționăm:

  • 13 sancțiuni la regimul rutier, (4 avertismente și 9 amenzi în valoare de 7.975 lei);
  • 28 de sancțiuni pentru nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor (26 avertismente și 2 amenzi în valoare de 5.000 lei);
  • 4 sancțiuni pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 1.650 lei;
  • 3 sancțiuni pentru nerespectarea normelor privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, constând în 2 amenzi în valoare de 6000 de lei și 1 avertisment scris;
  • 2 sancțiuni pentru încălcarea unor norme privind transporturile rutiere în valoare de 12.000 lei.
  • o sancțiune privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, constând în amendă în valoare de 2.610 lei.

În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 11 persoane, identificate având asupra lor substanțe interzise la deținere. Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și pe parcările, restaurantele și barurile, respectiv campingul din zona apropiată locului de desfășurare a festivalului.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează proactiv, desfășurând activități pe mai multe paliere, la nivel național, inclusiv în gări și autogări care au legături directe cu municipiul Cluj – Napoca.

O atenție deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul ISU Cluj și Serviciului de Ambulanță Cluj au acordat sprijin participanților, în următoarele situații:

- 27 de traumatisme diverse (excoriații, contuzii, etc.);

- alte 98 de cazuri cu afecțiuni medicale diverse (lipotimie, stări febrile, cefalee, cădere de la același nivel, hipertensiune arterială etc.).

Nu au existat persoane care să necesite investigații suplimentare și implicit transportul la spital.