351 de farmacii din Cluj devin puncte de prim-ajutor, în contextul caniculei

 Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj a decis ca 351 de farmacii din judeţ să devină puncte de prim-ajutor, în contextul temperaturilor foarte ridicate prognozate pentru această perioadă.

"Având în vedere Codul Portocaliu de caniculă pentru judeţul Cluj, care va fi instituit astăzi, (...) Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj s-a întrunit sub coordonarea doamnei prefect Maria Forna şi a adoptat o serie de măsuri pentru limitarea efectelor temperaturilor extreme asupra populaţiei şi pentru asigurarea unui răspuns eficient din partea autorităţilor. În perioada de valabilitate a avertizării meteorologice, toate instituţiile cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă vor monitoriza permanent evoluţia fenomenelor şi vor acţiona în conformitate cu planurile specifice de intervenţie", se arată într-o informare transmisă vineri de Instituţia Prefectului Cluj.

Potrivit sursei citate, în această perioadă sunt prognozate temperaturi maxime cuprinse între 33 şi 37 de grade Celsius, caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Totodată, valul de căldură va continua în următoarele zile, fiind în vigoare o informare meteorologică până în 29 iunie, ora 10:00.

Printre măsurile aprobate de CJSU Cluj se numără activarea măsurilor prevăzute pentru gestionarea perioadelor de caniculă: informarea permanentă a populaţiei cu privire la riscurile generate de temperaturile ridicate şi la măsurile de autoprotecţie; monitorizarea persoanelor vulnerabile şi acordarea sprijinului necesar acestora; asigurarea permanenţei la nivelul instituţiilor cu atribuţii în domeniu şi menţinerea capacităţii de intervenţie; funcţionarea, la nivelul judeţului Cluj, a 351 de farmacii ca puncte de prim-ajutor, în baza protocolului încheiat între Direcţia de Sănătate Publică Cluj şi Colegiul Farmaciştilor din România - Filiala Cluj.

De asemenea, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia să pună în aplicare măsurile prevăzute pentru perioadele caniculare, respectiv: identificarea şi monitorizarea persoanelor vulnerabile (vârstnici, persoane singure, persoane cu afecţiuni cronice şi persoane fără adăpost); amenajarea şi semnalizarea punctelor de prim-ajutor şi distribuire a apei potabile în zonele intens circulate; verificarea funcţionării surselor de alimentare cu apă şi asigurarea accesului populaţiei la apă potabilă; informarea cetăţenilor prin toate mijloacele disponibile cu privire la măsurile de protecţie pe timpul caniculei; monitorizarea serviciilor publice esenţiale şi intervenţia operativă în cazul producerii unor situaţii de urgenţă generate de temperaturile extreme; raportarea de îndată către Instituţia Prefectului şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a oricăror evenimente sau efecte produse de caniculă.